Hoți prinși la scurt timp după ce au furat un telefon dintr-un bar

Doi hoți au fost prinși de polițiștii pietreni în același bar în care au furat telefonul mobil al unui client.

Acesta a sesizat la 112 că, joi seara, a fost prădat în timp ce era într-un bar din centrul municipiului Piatra Neamț. În scurt timp, în local a intrat un echipaj de poliție, care i-a luat pe suspecți ca din oală. „O patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a preluat doi bărbați de 33 și 37 de ani, ambii din Piatra Neamț, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt. Aceștia au fost identificați de polițiști într-un bar de pe bulevardul Republicii și s-a stabilit că bărbații, profitând de neatenția persoanei vătămate, au sustras geaca acesteia, în care se afla un telefon mobil“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Astfel, polițiștii au recuperat mobilul și l-au predat proprietarului. Suspecții sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt. (C.I.)