Hoţ din Roman condus la penitenciar

k6Miercuri după-amiază, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman l-au identificat pe un tânăr care are de executat câţiva ani de închisoare pntru furt calificat. Oamenii legii au pus, astfel, în executare un mandat emis de Judecătoria Roman, privind pe Vasile Ciprian T., de 26 ani, din localitate, care a fost condamnat să execute 3 ani şi 6 luni închisoare,pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. „Mandatul a fost emis ca urmare a anulării suspendării condiţionate a pedepsei ce a fost dispusă prin sentinţa penală a Judecătoriei Roman din 18.12.2013”, mai spune subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

În urma contestării de către parchet a primei sentinţe, judecătorii Curţii de Apel Bacău au decis ca pedeapsa să fie cu executare, decizie ce este definitivă şi a fost pusă în aplicare de poliţişti. Tânărul a fost escortat şi predat la Penitenciarul Bacău.

C.I.