Hogaş, gurmand?

22/04/2013

La 19 aprilie se împlinesc 166 de ani de la naşterea celui mai important prozator care a trăit la Piatra Neamţ, Calistrat Hogaş (născut în Tecuci, la 19 aprilie 1847), anul trecut împlinindu-se un secol de cînd prima carte a lui, “Pe drumuri de munte”, prefaţată de Garabet Ibrăileanu, a văzut lumina tiparului, pentru scurt timp, anul 1912, la Bucureşti.

Ghinion, cartea a fost topită datorită numeroaselor greşeli de tipar, ea fiind retipărită peste doi ani, în 1914, dar tot cu ghinion: întregul tiraj a ars datorită unui incendiu produs în depozitul editurii. Următoarea reeditare a cărţii are loc abia peste 7 ani, tot la Bucureşti, de data aceasta în două volume, cel de-al doilea volumul reprezentînd cartea pereche “În Munţii Neamţului”. Am ales din povestirile sale cateva din ospeţele la care s-a oprit „În Munţii Neamţului” gurmandul povestitor.

“E o adevărată îmbelşugare şi, mai la urmă, chiar un lux, să mănînci în Valea Sabasei brînză cu smîntînă, scorb cu unt proaspăt, borş de pui dres cu ou şi cu smîntînă, pui fripţi şi, dacă nu e ceva neobişnuit, e cel puţin de mirare, ca toate acestea să-ţi fie gătite şi puse înainte de o femeie frumoasă”. Într-un sat vecin, la Borca, cu totul altfel stăteau lucrurile, pentru era,  probabil, o o zi de post: “De o parte fumega un foc pe sfîrşite, iar pe de alta şedea bărbatul pe un scaun de ţară cu patru picioare, înaintea unei mese rotunde. O mămăligă răsturnată chiar atunci şi o strachină de borş de fasole şi perje verzi alcătuiau ospăţul frugal al acestei perechi de oameni”. Mai jos, în vale, peste Petru Vodă, la Piprig, la părintele Ionică, ospăţul a fost mare: În mijlocul unei mese rotunde de tei, cu trei picioare, stătea nemişcată o mare mămăligă frumoasă ca aurul, din care aburii suri şi fierbinţi se ridicau în jurul mămăligii, străchinile nouă, smălţuite cu albastru şi roş, pline cu borş de oaie şi numărate pe căciuli, stăteau fiecare alăturea cu cîte o lingură albă de lemn asemenea nouă. Cu cruce, fără cruce, începurăm a sorbi din borşul fierbinte cu iuţeala potrivită foamii fiecăruia dintre noi, ridicînd sprîncenele şi încreţind fruntea. N-aveam furculiţi şi, prin urmare, căutam a da mămăligii forma cea mai nimerită spre a luneca pe gît”. Pe lîngă Pipirig, undeva pe Halăuca (un deal ceva mai înalt situat între Secu şi Agapia), la o stînă, aceeaşi veşnică mămăligă: “Camarnicul  gemea sub greutatea unor caşi rotunzi şi gălbii. Albeaţa bulgărilor mari de urdă rîdea, parcă, de negrul scîndurilor afumate pe care stăteam. Peste jumătate de ceas masa fu gata. Doi din ciobanii cei mai tineri întinseră jos, în stînă, nişte foi late de brustur, iar de jur împrejur aşternuse piei de oaie, cojoace şi sarici. O mare mămăligă oacheşă, ieşită din tiparul fierbinte al unui ceaun, se răsfăţa fără pudoare sub ochii noştri, şi toate produsele laptelui, sub toate formele, se înşiraseră cerc în jurul lor”. La Horaţia – aflăm din aceleaşi scrieri – “ni se porunci un borş cu chitici şi un pui de mămăligă, nimicuri, care toate se mistuiră iute sub flămîndele noastre linguri şi furculiţi. Bine sau rău, astîmpărarăm cîrceii de foame ai stomahului nostru”. Într-o ogradă la Păltiniş: “Cînd mămăliga fu gata, flăcăul o răsturnă fierbinte pe o masă mică şi rotundă ce se afla în mijlocul casei. Celălalt flăcău scoase de sub laviţă nişte ceapă, ucise pe masă cu un pietroi nişte sare, aduse de nu ştiu unde o scafă de lemn plină cu brînză şi, poftindu-ne şi pe noi, începurăm a mînca. Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită cinei frugale a flăcăilor”. La stîna lui Alexandru Coşofleaţă de la Nechit este descris pitorescul cu care mănîncă unul din feciorii lui, Ghiţă: “Cele patru degete ţepene ale dreptei sale, abătute şi mai ţapăn în jos pe podul palmei, se înfingeau cu îndemînarea unei vechi obicinuinţi şi, ca un hîrleţ viu, numai atîta surpau din malul mămăligii, cîte era nevoie ca să alcătuiască din dărîmătură, cu tiparul palmei, un gălătuş lung şi rotund şi destul de gros, pe care, însoţindu-l de cîteva drele sau urechiuşi muiate în mojdei, îl arunca, făcîndu-i vînt, în pustiul gurii sale, unde fiinţa lui se mistuia fără urmă”. În contrast cu imaginile idilice din stîni sau de la unii gospodari, pe la cîrciumile nemţene altfel  se scrie istoria. La cîrciuma lui Avrum: “Cînd păşirăm pragul, o duhoare alcătuită din toate mirezmele pămîntului îmi străbătu pînă-n creieri; nu te pricepeai dacă miroase a pămînt, a ouă clocite, a grăsime rîncedă, a peşte sărat, a piele nedubită, a brînză iute, a curechi murat. Nu miroase a nimic din toate acestea, dar mirosea a toate acestea la un loc”. Oferta cîrciumarului Avrum către oaspeţii săi suna aşa: “Am pastramă bună, am brînză bună, am ghidem bun, am măsline, am scrumbii la putină, am sardele la cutie tare bune”. Dar sardelele cele bune erau cam vechi: “Cînd răsturnai cutia şi vărsai sardelele pe farfurie o duhoare grea de untură de peşte mă izbi în nas. Peste cîteva minute, nelipsita Sura se întoarse din fundul crîşmei cu o şuşeniţă de carne uscată neagră-verde şi cu vine gălbii pe deasupra. Fără să mai iau în seamă marafeturile nasului meu, tăiei cu cuţitul o bucată şi o crustai în felii subţiri. Ni se dădu o pîine neagră şi uscată şi, făcînd masă din tejgheaua unsuroasă a lui Avrum, isprăvirăm în cîteva minute cina de sară de pe Şeştină”. La o altă crîşmă, la Zamfira lui Ilie Filipoiu, masa e copioasă ca de fiecare dată: “Crîşmăriţa ieşi şi, după cîteva minute, intră cu o femeie după ea, amîndouă încărcate cu de-ale mîncării. Ni se puse pe masă o coşcogea mămăligă pe un fund de lemn, un scrob, la care se părea că luase parte găinile unui sat întreg, o mare strachină cu caş frămîntat chiar atunci şi o strachină şi mai mare, încă plină, cu un ocean de borş”.

Călător neobosit “În Munţii Neamţului” sau “Pe drumuri de munte”, Calistrat Hogaş, marele amant al naturii, a ştiut să-şi regizeze cît a putut de bine întîlnirile sale cu oamenii întîlniţi în cale, gospodarii de atunci ai Neamţului şi să afle, de voie de nevoie, ce mîncau aceştia. O parte din preocupările lor dar, iată, şi ceremonia meselor de atunci au rămas înscrise în paginile cărţilor sale ca să fie citite şi de noi acum, la o sută de ani de la scrierea lor.

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Maria 23/04/2013 la 13:51 -

    Multumim ptr reamintirea acestor mese sanatoase fara E-uri..si care au tinut neamul nostru romanesc sa se perpetuieze.

    Hogas.. ramane mandraia noastra .

    Acum aceste bucate fac parte din mancarea BIO .

    Citind acest articol, va declar ca imi doresc un pui de mamaliga cu branza cu smantana…