Hizo scapă Ceahlăul şi pleacă

viorel hizo

* „Mi-e suficient şi mie”, a spus antrenorul cu aproape 500 de mec iuri în Liga I

 

Viorel Hizo îşi va înceta mandatul la Ceahlăul după meciul cu Rapid, de mâine. Atrenorul a anunţat, la finalul jocului cu Iaşul, de luni seară, că nu doreşte să mai rămână la Piatra Neamţ.

„Am convenit cu domnul Ştefan să vin să îl ajut. Am venit pentru dânsul efectiv. Este o decizie pe care am luat-o demult”, a declarat Viorel Hizo.

Antrenorul nu spune „Nu” doar Ceahlăului. Este hotărât să se retragă definitiv din fotbal, după aproape 500 de meciuri în prima divizie.

„Mi-e suficient şi mie. Acum, aceasta este decizia mea, pe care am luat-o împreună cu familia”, a mai declarat unul dintre cei mai experimentaţi antrenori din Liga I.

Deşi a răsuflat uşurat la finalul partidei de luni seară, care a adus salvarea Ceahlăului, Viorel Hizo spune că nu a avut emoţii.

„ Nu ne jucam ultima carte cu Iaşul şi nu trebuia să dau acel 0-0 din mână niciodată Şi la meci egal, eram încă într-o poziţie bună. Ne mai trebuia o remiză la Rapid şi eram salvaţi de la retrogradare”, a spus antrenorul după meci.

La pauză, voci din tribună i-au cerut demisia. Publicul era nemulţumit de evoluţia echipei, dominată de ieşeni în prima repriză. Viorel Hizo şi-a expus la finalul jocului strategia şi de ce a preferat prudenţa unui joc mai ofensiv.

„Un meci ca acesta, din punctul meu de vedere, ca antrenor, este ca un joc de cupă europeană, eliminatoriu. Echipa a făcut ceea ce trebuia. Mi-a fost frică să nu ne pierdem cumpătul şi să ieşim să atacăm haotic, să căutăm golul cu orice preţ, să ne pierdem capul şi să facem greşeli în apărare.

Ne-a ieşit foarte bine tot ceea ce am pregătit. Mă bucur că Barna a reuşit acea centrare perfectă, iar Golubovic a venit acolo unde trebuia să vină”, a precizat antrenorul.

Viorel Hizo consideră că Ceahlăul merită rămânerea în Liga I şi este, valoric, peste actualul loc din clasament. Pentru mai sus, însă, va trebui să facă mai mult.

„Dacă, în campionatul viitor, Ceahlăul îşi propune mai mult decât să rămână în Liga I, trebuie să facă transferuri, să poată creşte valoric”, le-a recomandat Hizo responsabililor Ceahlăului.

La finalul partidei, galeria pietreană a scandat numele fostului principal al formaţiei pietrene, Costel Enache. Acesta a urmărit partida cu CSMS Iaşi de la tribuna I, iar golul lui Golubovic, din min. 84, l-a aruncat de pe scaun de bucurie.

Ceahlăul reuşeşte să se salveze la finalul celui de-al doilea campionat consecutiv în Liga I, din care au retrogradat, anul acesta, Concordia Chiajna, CSMS Iaşi, CS Tr. Severin şi Gloria Bistriţa. Ultima etapă, care a început ieri, mai contează pentru stabilirea ultimei reprezentante în cupele europene.

Clasament

1. Steaua             33           23           7             3             70-29     76

2. Pandurii          33           19           5             9             56-42     62

3. Petrolul           33           16           13           4             59-33     61

4. Astra                33           17           8             8             63-36     59

5. FC Vaslui         33           15           10           8             48-33     55

6. Dinamo           33           15           8             10           47-40     53

7. FC Braşov       33           14           9             10           50-47     51

8. CFR Cluj          33           11           13           9             53-38     46

9. Rapid               33           12           10           11           33-35     46

10. Gaz Metan  33          12           9             12           41-45     45

11. Oţelul*         33           11           10           12           38-41     41

12. U Cluj            33           10           8             15           38-52     38

13. Viitorul          33           8             12           13           42-53     36

14. Ceahlăul       33           9             7             17           41-57     34

15. Concordia    33           6             12           15           26-48     30

16. CS Tr. Severin            33           6             11           16           32-44     29

17. CSMS Iaşi     33           7             5             21           30-48     26

18. Gloria            33           3             9             21           20-66     18

* Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare de două puncte.

 

Viziunea lui Barna

* Fundaşul, care a centrat decisiv pentru gol, a „văzut” că Ceahlăul va înscrie în min. 84

 

Daniel Barna şi-a ispăşit toate „păcatele” din acest campionat. Tânărul fundaş stânga a centrat decisiv la golul lui Golubovic, din care Ceahlăul şi-a asigurat victoria cu Iaşul şi rămânerea în prima divizie. Fotbalistul a avut o presimţire că echipa sa va marca spre final şi a „văzut” inclusiv minutul în care se va întâmpla.

„Mă uitam la tabelă şi vedeam: minutul 69, 70, 80. Apoi, că dăm gol în minutul 84. Nu ştiu dacă am înscris chiar atunci, dar am avut această presimţire”, a spus fundaşul după meci.

Fotbalistul nu s-a văzut pe sine în rol de pasator decisiv, dar şi-a dorit să facă un meci mare cu Iaşul.

„Cred că orice jucător, înaintea unui meci de o asemenea importanţă, se gândeşte să joace cât mai bine, iar dacă există şi reuşite personale, mulţumirea este cu atât mai mare”, a declarat Daniel Barna.

Dacă pe margine a fost mai puţină tensiune şi mai multă încredere, pe teren, jucătorii au simţit din plin presiunea rezultatului. Starea de spirit a echipei s-a schimbat la pauză, când pietrenii au aflat, în vestiar, rezultatul de la Chiajna. Concordia pierduse cu 0-1, iar ei mai aveau nevoie de o victorie pentru a pune capăt emoţiilor.

„ Ştiam cu toţii că cea mai bună şansă de fructificat este acum, să câştigăm. Ne-am motivat mult mai bine, iar în a doua repriză s-a văzut. Nea Vio (Viorel Hizo, n.n.) a făcut în aşa fel încât să nu simţim presiunea toată săptămâna dinaintea jocului. Nu am simţit-o în pregătire, dar la ora meciului, da. Din această cauză nu ne-a ieşit nici prima repriză cum ne-am dorit. Subconştientul nostru lucra: dacă Doamne fereşte pierdem, mergem la Rapid, iar presiune, alte zile de stres. Însă a ieşit bine şi toată lumea este fericită”, a mai declarat fundaşul.

La 27 de ani, Daniel Barna ar da curs unei oferte din străinătate, deşi la Ceahlăul şi-a trăit aproape întreaga viaţă fotbalistică.

„Niciodată nu se ştie. Şi când am plecat prima dată, am spus că mă mai întorc la finalul carierei. Şi,  într-un an de zile, am revenit”, a mai spus tânărul fotbalist.

În afară de Ceahlăul, Daniel Barna a mai jucat, un campionat, la Rapid Chişinău.

Mihaela DRĂGOI