HCM Roman n-a făcut față campioanei

hcm romanCSM București – HCM Roman 30-19 (13-11)

Handbalistele de la HCM Roman au pierdut la o diferență de 11 goluri, scor 19-30, confruntarea din deplasare cu campionatele de la CSM București, jucată în devans, în etapa a opta a Ligii Naționale.

Partida s-a disputat cu 3 zile mai devreme deoarece vineri, formația din capitală va debuta în grupele Ligii Campionilor, când va primi pe teren propriu vizita formației poloneze, MSK Lublin.

Revenite pe teren după o pauză de două săptămâni, timp în care competiția internă a fost întreruptă, fetele de la București și Roman au oferit un spectacol plăcut publicului prezent în sală și echilibrat doar în prima repriză, când formația vizitatoare a reușit să se mențină aproape de mult mai valorosul adversar.

Beneficiind de un lot multinațional, CSM București nu a avut deloc emoții în partida de miercuri, iar duelul cu gruparea de la malul Moldovei a reprezentat o repetiție utilă înainte de debutul în Liga Campionilor.

Partida a început destul de echilibrat, iar în minutul 9, cele două formații se aflau la egalitate, 3-3, însă a urmat o perioadă mai bună pentru elevele lui Kim Rassmunsen, care s-au desprins la 8-4, pentru ca în minutul 26 să conducă cu 12-6. Trupa lui Florentin Pera nu a cedat, iar în ultimele 4 minute ale primei reprize a reușit să marcheze 5 goluri și astfel CSM a intrat la vestiare cu un avantaj de doar două goluri, scor 13-11.

Din păcate, jocul eficient din finalul primei reprize nu s-a mai repetat și în actul secund, ceea ce a permis formației gazdă să-și mărească diferența la 17-13, în minutul 37, 21-15, în minutul 43, 26-15, în minutul 52, pentru ca la final, tabela să arate 30-19 pentru campioana României.

Cea mai bună marcatoare din tabăra romașcană a fost Irina Glibko, care a înscris de 9 ori, dintre care 4 goluri din lovituri de la 7 metri. Pentru HCM Roman au mai marcat Stoleru 3 goluri, Toskovic 2, Dincu, Gherman, Iuganu, Chitacuși Tomescu câte un gol. De la echipa gazdă s-a evidențiat suedeza, Isabelle Gullden, autoare a 9 goluri.

HCM Roman a ajuns la cea de-a treia înfrângere din actuala stagiune și cu 11 puncte se menține pe poziția a șaptea în clasament.

În runda a noua, programată sâmbătă, 24 octombrie, elevele lui Florentin Perași Viorel Lazăr vor juca pe teren propriu cu HCM Baia Mare. Celelalte jocuri ale etapei a opta se vor disputa sâmbătă după următorul program: Unirea Slobozia – SCM Craiova, Rapid București – Dunărea Brăila, Universitatea Cluj – CSM Ploiești, Măgura Cisnădiei – HCM Râmnicu Vâlcea, Alba Sebeș – HC Zalău și HCM Baia Mare – Corona Brașov.