CSM II București – HCF Piatra Neamț 28-26 (13-13)
Handbalistele de la HCF Piatra Neamț au încheiat sezonul 2015-2016 al diviziei A pe poziția a patra în clasamentului seriei întâi, după eșecul din ultima etapă, 26-28, din deplasare, cu formația a doua a clubului CSM București. Jucată în devansul etapei a 22-a, confruntarea din Capitală a fost una destul de echilibrată, iar la pauză scorul a fost egal, 13-13. Bucureștencele au obținut victoria în repriza a doua, în primul rând datorită experienței unor jucătoare, unele dintre ele fiind și componente ale lotului național de tineret. Deși au pierdut, elevele antrenorului Dan Valentin au lăsat o impresie frumoasă la ultima reprezentație din actuala stagiune și au părăsit sala în aplauzele publicului. S-a terminat 28-26 pentru CSM II București, însă eșecul nu a afectat poziția din clasament a trupei pietrene, care încheie stagiunea pe un onorabil loc 4, cu 42 de puncte, fiind depășită în ierarhia seriei întâi doar de Danubius Galați, CS Buzău și Știința București.
În 20 de meciuri disputate, Hrițcuși compania au înregistrat 14 victorii și doar 6 înfrângeri, au marcat 564 de goluri și au primit 471. Performanța tinerei formații pietrene este una lăudabilă, în condițiile în care lotul a suferit mai multe modificări de-a lungul campionatului, antrenorul Dan Valentin s-a bazat pe foarte multe sportive junioare, care evoluează și în campionatele de juniori I, iar bugetul a fost unul foarte limitat. Cu toate acestea, fetele de la Piatra Neamț au avut evoluții lăudabile în multe dintre meciurile din acest sezon, unele chiar în fața unor grupări importante și mult mai valoroase din serie. Meritul jucătoarelor și al antrenorului a fost acela că nu au renunțat deloc până la final, au început să aducă spectatori din ce în ce mai mulți la partidele de pe teren propriuși au obținut la final o clasare în primele 4 locuri din serie.
Pentru sportivele de la HCF va mai urma o perioadă de pregătire pe plan local, unele dintre ele mai sunt angrenate și în campionatele de juniori, după care va urma o binemeritată vacanță.
La finele săptămânii s-au disputat și ultimele partide din etapa a 22-a, care au stabilit clasamentul final. Așadar, Danubius Galați este formația din seria întâi care a promovat direct în Liga Națională, după ce a terminat sezonul pe primul loc, cu un total de 56 de puncte, cu 4 mai mult decât a doua clasată, CS Buzău. Echipa buzoianăși Știința București vor participa la un turneu de baraj pentru promovarea în Liga Națională, cu formațiile de pe locurile 2 și 3 din seria a doua, în speță Cetate Devatrans, respectiv, CSM Slatina, și cu grupările de pe locurile 11 și 12 din primul eșalon, Unirea Slobozia, respectiv Măgura Cisnădie. În funcție de rezultate, două dintre cele 6 formații vor promova pe prima scenă handbalistică, după turneul de baraj care se va desfășura pe teren neutru.
Din seria a doua a diviziei A a promovat direct în primul eșalon CSM Bistrița, grupare care a încheiat stagiunea cu un avans de 3 puncte față de a doua clasată, Cetate Devatrans. Din Liga Națională au retrogradat direct Alba Sebeșși Rapid București, aceasta din umră dramatic, după ce a pierdut cu 29-32 meciul de acasă cu SCM Craiova, în timp ce Măgura Cisnădie a câștigat cu 35-28, duelul de acasă cu Unirea Slobozia. Formația din Cisnădie și Rapid au încheiat campionatul cu același număr de puncte, 16, însă gruparea sibiană a terminat mai sus în clasament deoarece a câștigat meciurile directe din campionat cu fetele de la București.
Rezultate, etapa 22, seria I
CSM II București – HCF Piatra Neamț 28-26 (13-13)
Știința București – Danubius Galați 27-27 (12-11)
Activ Plopeni – CSU Târgoviște 27-24 (10-12)
Universitatea Constanța – Șc. 181 București 38-26 (21-13)
CS Buzău – Spartac București 44-27 (2712)
Clasament final
1.Danubius Galați 20 18 2 0 604-372 56p
- CS Buzău 20 17 1 2 623-484 52p
- Știința București 20 15 1 4 604-478 46p
- HCF Piatra Neamț 20 14 0 6 564-471 42p
- CSM II București 20 13 1 6 540-481 40p
- Activ Plopeni 20 8 0 11 463-489 24p
- Universitatea Constanța 20 6 0 14 526-609 18p
- Știința Bacău 20 5 2 13 513-580 17p
- Spartac București 19 3 2 14 42-571 11p
- CSU Târgoviște 20 2 0 18 44-636 6p
- Șc. 181 București 20 3 1 16 293-419 -2p
Eșecuri pentru LPS și Cimentul
LPS Piatra Neamț – HC Buzău 24-30 (10-15)
Cimentul Bicaz – Poli Iași 23-50 (12-25)
Runda a 23-a a diviziei A de handbal masculin a fost una nefastă pentru cele două reprezentante ale județului Neamț, LPS Piatra Neamțși Cimentul Bicaz, care au pierdut partidele de pe teren propriu jucate duminică, respectiv sâmbătă. Duminică, la sala mică Polivalentă, băieții de la LPS Piatra Neamț au cedat la o diferență de 6 goluri, scor 24-30, partida cu CS Buzău, formația de pe locul 4. În ciuda eșecului, elevii lui Stelian Bursuc au evoluat în multe momente destul de bine în fața adversarilor de la Buzău, însă la pauză oaspeții au avut un avantaj de 5 goluri pe tabelă, scor 15-10. Partea a doua a fost mai echilibrată, câștigată totuși de formația din Crâng la un gol diferență, pentru ca la final tabela să arate 30-24. Meciul de la Piatra Neamț a fost unul fără miză pentru cele două combatante, care nu au niciun fel de obiectiv pe acest final de campionat, deși buzoienii mai speră să prindă locul al treilea, cel care permite participarea la barajul de promovare în Liga Națională. În acest moment, buzoienii au 46 de puncte, cu 4 mai puțin decât gruparea de pe locul al treilea, CSU Suceava. După acest al 14-lea eșec al stagiunii, handbaliștii de la Piatra Neamț au rămas cu 18 puncte pe poziția a opta în ierarhia seriei întâi, iar runda viitoare vor juca pe 8 mai, în deplasare, cu CSM II București, în timp ce HC Buzău va juca acasă cu Vicov Bucovina.
Pasa proastă pentru handbaliștii de la Cimentul Bicaz continuă și după această etapă, după ce au pierdut încă o dată pe teren propriu, la diferență destul de mare, 50-23, în fața studenților de la Poli Iași. Gruparea din Bicaz nu a putut ține piept mai valorosului adversar, care la pauză conducea deja cu 25-12. Scenariul a fost același și în repriza a doua, ieșenii au marcat tot de 25 de ori, față de doar cele 11 goluri ale gazdelor, iar partida s-a încheiat la o diferență de 27 de goluri în favoarea echipei din Iași.
După această înfrângere, Cimentul Bicaz a rămas cu minus două puncte pe ultimul loc în ierarhia seriei, în timp ce Poli Iași se află pe poziția a șasea, cu 39 de puncte. Runda viitoare, Cimentul are meci la Atletico Alexandria, în timp ce gruparea ieșeană va primi pe teren propriu vizita celor de la GSIP Moreni.
Rezultate, seria I, etapa 23
LPS Piatra Neamț–HC Buzău 24-30 (10-15)
Cimentul Bicaz – Poli Iași 23-50 (12-25)
Dobrogea Sud – CSU Târgoviște 60-15 (30-8)
CSU Suceava – CSM II București 37-25 (18-12)
GSIP Moreni – Farul Constanța 32-51 (14-25)
Știința Bacău – Atletico Alexandria, se joacă miercuri, 27 aprilie
Clasament
1.Dobrogea Sud 22 22 0 0 955-493 66p
- Știința Bacău 21 17 2 2 766-451 53p
- CSU Suceava 21 16 2 3 753-448 50p
- HC Buzău 21 15 1 5 614-514 46p
- Farul Constanța 21 14 1 6 659-539 43p
- Poli Iași 21 13 0 8 631-501 39p
- Atletico Alexandria 19 9 0 10 520-557 27p
- LPS Piatra Neamț 21 7 0 14 420-593 18p
- Vicov Bucovina 21 6 0 15 487-730 15p
- CSU Târgoviște 20 5 0 15 485-791 15p
- CSM II București 21 6 0 15 393-427 8p
- GSIP Moreni 21 1 0 20 512-859 0p
- Cimentul Bicaz 22 2 0 20 416-708 -2p
Dunărea Călărași e noul lider în liga a doua
Dunărea Călărași este noul lider în seria întâi a ligii a doua, acolo evoluează și Ceahlăul Piatra Neamț, după primele 4 meciuri din play off. Duminică, trupa lui Adrian Mihalcea a câștigat cu 2-0 partida de pe teren propriu cu SC Bacău și a profitat de eșecul celor de la Rapid București, care tot duminică a pierdut cu 0-2 confruntarea din deplasare cu Dacia Unirea Brăila. Formația giuleșteană, acolo unde antrenor secund este și pietreanul Radu Lefter, a primit cele două goluri în repriza a doua, după ce în prima repriză a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea destul de ușoară a lui Morar. După aceste rezultate, atât Dunărea cât și Rapid au câte 31 de puncte, însă călărășenii au trecut pe primul loc în clasament datorită golaverajului superior. De aceste rezultate a profitat și Dacia Unirea Brăila, echipă care se află pe locul 3, cu 28 de puncte, la doar 3 puncte distanță de primele două poziții, și care încă poate spera la promovare. Probabil, meciurile decisive privind echipa care va promova direct în liga întâi, vor fi cele de pe 30 aprilie și 7 mai, când va avea loc dubla dintre Rapid București și Dunărea Călărași.
Rezultate, play off, etapa 4
Dacia Unirea Brăila – Rapid București 2-0 (0-0)
Dunărea Călărași – SC Bacău 2-0 (0-0)
Farul Constanța – Academica Clinceni 2-3 (2-3)
Clasament
1.Dunărea Călărași 4 2 2 0 11-3 31p
- Rapid București 4 2 0 2 5-6 31p
- Dacia Unirea Brăila 4 2 1 1 9-5 28p
- Academica Clinceni 4 1 2 1 8-8 24p
- SC Bacău 4 2 1 1 7-6 22p
- Farul Constanța 4 0 0 4 2-14 19p