Handbalistele de la HCF Piatra Neamț și-au aflat la începutul săptămânii primele adversare din sezonul 2016-2017 al diviziei A, după tragerea la sorți de la sediul FRH. La fel ca și în anii precedenți, gruparea pietreană face parte din seria A, o serie care în noua stagiune va cuprinde 14 formații, cu 3 mai mult decât în ediția trecută. Printre cele 14 combatante, numai puțin de 6 sunt din capitală, CSM II București, Spartac, Rapid, Școala 181, Dinamo și Știința București, iar celelalte 8 provin din zona estică și central-sudică a țării, de la Iași, Bacău, Plopeni, Târgoviște, Pitești, Buzău sau Constanța. În cealaltă serie, B, campionatul va începe cu doar 12 echipe, iar în seria A, noutățile sunt Rapid București, grupare care a retrogradat din Liga Națională, SCM Pitești, CNOT Iași și Dinamo București, formații care revin după mai multe sezoane în divizia A.
În urma tragerii la sorți, fetele de la HCF Piatra Neamț vor debuta în noul sezon, pe teren propriu, în compania celor de la CSU Târgoviște. În runda a doua, elevele lui Dan Valentin vor juca pe terenul celor de la Rapid București, după care vor întâlni acasă o altă reprezentantă a capitalei, Șc. 181 București.
Campionatul va debuta pe data de 18 septembrie, iar turul se va încheia tocmai pe 29 ianuarie, atunci când HCF Piatra Neamț va juca în deplasare cu SCM Pitești. Între etapele 9 și 10 va fi o pauză de aproximativ două luni de zile, datorată unor acțiuni ale echipelor naționale. În runda a noua, care are loc pe 20 noiembrie, echipa pietreană joacă acasă cu Știința Bacău, iar în etapa a zecea, programată pentru 8 ianuarie, fetele noastre evoluează în deplasare cu Spartac București.
Handbalistele de la HCF Piatra Neamț s-au reunit de mai mult timp pentru noul sezon, se pregătesc pe plan local cu unul sau două antrenamente, și până acum au disputat două jocuri amicale cu CSM Roman din Liga Națională. „Ne așteaptă un campionat foarte greu, în primul rând din punct de vedere financiar. Sunt acum 14 echipe în serie, vom avea 6 deplasări în capitală, a fost adusă și gruparea din Pitești, așadar o deplasare foarte lungă și până acolo, vom merge la Constanța, așa că costurile de deplasare vor fi destul de mari. Vom vedea cum ne vom descurca, sperăm să avem banii necesari. Ne-am reunit de mai bine de o lună de zile, antrenamentele au decurs așa cum ne-am propus și ne pregătim în continuare. Am jucat și două amicale utile cu CSM Roman, avem o invitație pentru un turneu la Galați, dar nu prea avem banii necesari să mergem acolo. Transportul îl putem asigura, iar dacă gazdele ne ajută cu cazare și masă, vom răspunde prezent. Suntem invitați și la un turneu amical la Bacău, sperăm să le onorăm pe amândouă pentru că meciurile amicale în această perioadă sunt foarte utile pentru tânăra noastră echipă“, a declarat antrenorul Dan Valentin.
Vă prezentăm mai jos programul turului în seria A și datele de disputare ale celor 13 etape.
Etapa I, 18 septembrie
CSM II București – SCM Pitești
Activ Plopeni – Știința București
Știința Bacău – Dinamo București
Spartac București – CS Buzău
CNOT Iași – Șc. 181 București
Universitatea Constanța – Rapid București
HCF Piatra Neamț – CSU Târgoviște
Etapa II, 25 septembrie
SCM Pitești – CSU Târgoviște
Rapid București – HCF Piatra Neamț
Șc. 181 București – Universitatea Constanța
CS Buzău – CNOT Iași
Dinamo București – Spartac București
Știința București – Știința Bacău
CSM II București – Activ Plopeni
Etapa III, 29 septembrie
Activ Plopeni – SCM Pitești
Știința Bacău – CSM II București
Spartac București – Știința București
CNOT Iași – Dinamo București
Universitatea Constanța – CS Buzău
HCF Piatra Neamț – Șc. 181 București
CSU Târgoviște – Rapid București
Etapa IV, 9 octombrie
SCM Pitești – Rapid București
Șc. 181 București – CSU Târgoviște
CS Buzău – HCF Piatra Neamț
Dinamo București – Universitatea Constanța
Știința București – CNOT Iași
CSM II București – Spartac București
Activ Plopeni – Știința Bacău
Etapa V, 16 octombrie
Știința Bacău – SCM Pitești
Spartac București – Activ Plopeni
CNOT Iași – CSM II București
Universitatea Constanța – Știința București
HCF Piatra Neamț – Dinamo București
CSU Târgoviște – CS Buzău
Rapid București – Șc. 181 București
Etapa VI, 30 octombrie
SCM Pitești – Șc. 181 București
CS Buzău – Rapid București
Dinamo București – CSU Târgoviște
Știința București – HCF Piatra Neamț
CSM II București – Universitatea Constanța
Activ Plopeni – CNOT Iași
Știința Bacău – Spartac Bucureșt
Etapa VII, 6 noiembrie
Spartac București – SCM Piteșit
CNOT Iași – Știința Bacău
Universitatea Constanța – Activ Plopeni
HCF Piatra Neamț – CSM II București
CSU Târgoviște – Știința București
Rapid București – Dinamo București
Șc. 181 București – CS Buzău
Etapa VIII, 13 noiembrie
SCM Pitești – CS Buzău
Dinamo București – Șc. 181 București
Știința București – Rapid București
CSM II București – CSU Târgoviște
Activ Plopeni – HCF Piatra Neamț
Știința Bacău – Universitatea Constanța
Spartac București – CNOT Iași
Etapa IX, 20 noiembrie
CNOT Iași – SCM Pitești
Universitatea Constanța – Spartac București
HCF Piatra Neamț – Știința Bacău
CSU Târgoviște – Activ Plopeni
Rapid București – CSM II București
Șc. 181 București – Știința București
CS Buzău – Dinamo București
Etapa X, 8 ianuarie
SCM Pitești – Dinamo București
Știința București – CS Buzău
CSM II București – Șc. 181 București
Activ Plopeni – Rapid București
Știința Bacău – CSU Târgoviște
Spartac București – HCF Piatra Neamț
CNOT Iași – Universitatea Constanța
Etapa XI, 15 ianuarie
Universitatea Constanța – SCM Pitești
HCF Piatra Neamț – CNOT Iași
CSU Târgoviște – Spartac București
Rapid București – Știința Bacău
Șc. 181 București – Activ Plopeni
CS Buzău – CSM II București
Dinamo București – Știința București
Etapa XII, 22 ianuarie
SCM Pitești – Știința București
CSM II București – Dinamo București
Activ Plopeni – CS Buzău
Știința Bacău – Șc. 181 București
Spartac București – Rapid București
CNOT Iași – CSU Târgoviște
Universitatea Constanța – HCF Piatra Neamț
Etapa XIII, 29 ianuarie
HCF Piatra Neamț – SCM Pitești
CSU Târgoviște – Universitatea Constanța
Rapid București – CNOT Iași
Șc. 181 București – Spartac București
CS Buzău – Știința Bacău
Dinamo București – Activ Plopeni
Știința București – CSM II București
CSM Roman dispută Supercupa în capitală
Handbalistele de la CSM Roman vor disputa Supercupa României în compania campioanelor de la CSM București, la sala Polivalentă din Capitală, așa cum a decis Federația Română de Handbal, cea care organizează această partidă. Meciul va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17. Pe lângă faptul că vor întâlni cea mai puternică echipă a Europei, deținătoarea Ligii Campionilor, fetele de la Roman vor juca partida care deschide sezonul 2016-2017 al Ligii Naționale, chiar pe terenul bucureștencelor de la CSM. Tot pe 3 septembrie, și tot la sala Polivalentă, dar de la ora 21, se va juca și Supercupa masculină, ce va opune față în față pe CSM București și Dinamo București. CSM Roman va disputa Supercupa României după ce a fost finalistă sezonul trecut în Cupa României și va întâlni echipa care a cucerit atât titlul cât și cupa. Un bilet la cele două jocuri din supercupă costă 15 lei la categoria a treia, 20 de lei la categoria a doua și 30 de lei la categoria întâi, iar un pachet de familie ajunge la 10 lei.
Pregătiri pe Mont Blanc înainte de Cho Oyu
Cei 3 alpiniști pietreni, Ionț Ștefănescu, Adrian Laza și Iulian Petre, care vor ataca în premieră un vârf de peste 8000 de metri, Cho Oyu, 8201 metri, se pregătesc începând de astăzi și până la finele lunii august, pe cel mai înalt vârf din Europa Occidentală, Mont Blanc, din munții Alpi, care are o altitudine de 4810 metri. Antrenamentele de pe Mont Blanc reprezintă și o ultimă etapă de aclimatizare pentru cei 3 temerari pietreni, înainte de expediția din Himalaya, care va începe pe data de 3 septembrie și se va încheia la finele lui octombrie. „Pregătirea din Alpi este foarte importantă pentru noi, înainte de a ataca Cho Oyu. Vom sta 4 zile în Alpi, vom ajunge și pe Mont Blanc, și sper ca aclimatizarea să fie una propice pentru ceea ce ne așteaptă în Himalaya. Suntem încrezători și pregătiți să ne trecem în palmares și un vârf de peste 8000 de metri, știm că nu ne va fi ușor, dar sper să ne descurcăm“, a spus Ionuț Ștefănescu, liderul echipei pietrene.
Pentru ascensiunea de pe Cho Oyu, fiecare alpinist trebuie să scoată din buzunar aproximativ 15.000 de dolari, bani care reprezintă doar taxele, fără cheltuielile de deplasare sau de echipament.