Haz cu metoda ”Accidentul”: Escroc prins de o femeie de 78 de ani!

accident interioare_resizeO femeie de 78 de ani, din Piatra Neamţ, a fost sunată miercuri, 14 iulie 2016, de un necunoscut care i-a cerut o sumă de bani în numele unei rude implicată într-un accident rutier.

De fapt, individul de la capătul firului încerca să o păcălească prin faimoasa de-acum metodă,,accidentul”. După ce i-a comunicat ,,vestea” tristă şi suma de care e nevoie pentru a ,,împăca” părţile, individul i-a spus că în cel mai scurt timp urmază se prezinte la uşă o persoană care va primi banii.

Femeia nu s-a lăsat impresionată de vocea plină de ,,gravitatea” momentului, ci a verificat rapid informaţia cu accidentul, apoi a sunat la poliţie. Escrocul a fost prins în urma flagrantului organizat. În baza sesizării, polițiștii au prins în flagrant un bărbat de 43 de ani, din Piatra Neamț, care urma să primească banii. În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul este suspect în comiterea unei alte înșelăciuni cu același mod de operare”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Nu vă lăsaţi influenţaţi de factorul emoţional!

Pentru a nu deveni victime ale unor asemenea infracțiuni, poliţiştii nemțeni reiau recomandările și solicită cetăţenilor să manifeste maximă prudenţă în cazul în care primesc un astfel de telefon, cât şi să nu dea curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.

Poliţia Neamţ vă recomandă:

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar.

Cristina IORDACHE