Hasani, un mijlocaş de „tip Gattuso”

hasini

 

Aşteptat să rezolve ultima mare problemă din lot, Edon Hasani ar trebui să intre în programul Ceahlăului în această dimineaţă. Mijlocaşul de 21 ani a întârziat o zi, motivat, la Piatra Neamţ, dar şansele sale de a juca încă din prima etapă, contra Stelei, sunt minime.

„Greu de spus dacă va juca. Nu cred că vom reuşi să îl transferăm într-un timp atât de scurt. Pentru al doilea meci, cu Corona, va fi în mod sigur o opţiune”, a declarat antrenorul Ceahlăului, Vasile Miriuţă.

Principalul formaţiei pietrene a fost convins de mijlocaşul defensiv încă de la primul joc. Hasani a ajuns în Slovenia spre finalul cantonamentului şi a fost titular în ultimul test, cu polonezii de la Gornik Zabrze.

„Este un jucător bun, de tip Gattuso, agresiv. Aleargă mult şi este muncitor, disciplinat”, a spus Vasile Miriuţă despre ultimul venit la Ceahlăul, comparându-l cu celebrul mijlocaş italian.

Hasani, care a semnat o înţelegere valabilă trei ani cu Ceahlăul, ar urma să acopere golul lăsat de plecarea lui Monroy, care nu a mai dat nici un semn de la încheierea campionatului trecut.

Albanezul, fost internaţional de juniori, a jucat ultima dată în Bulgaria, la Litex Lovech, dar vine la Piatra Neamţ liber de contract.

Cu acest mijlocaş defensiv, Jula şi Cânu, transferurile realizate în această vară, Miriuţă se declară mulţumit de lotul său, din toate punctele de vedere.

„În mare, suntem pregătiţi de campionat. Mai avem câteva mici detalii pe care le vom pune la punct în zilele rămase până la începerea campionatului”, a mai declarat Vasile Miriuţă.

Ceahlăul şi-a reluat pregătirea ieri dimineaţă, iar vineri va pleca la Bucureşti, pentru primul joc din viitorul campionat, în care o va întâlni, sâmbătă, pe Steaua, campioana în exerciţiu.