Handbal: Vine şi a treia?

HCF Piatra Neamţ dispută cel de-al treilea meci din returul Diviziei A, în care nu a cunoscut înfrângerea. Obiectul formaţiei pietrene, în partida de duminică (ora 11, Polivalentă), este victoria, pentru a confirma începutul bun de sezon şi a-şi continua ascensiunea. După ce a învins Ştiinţa Bacău şi Univ. Târgovişte, gruparea nemţeană a ajuns la jumătatea clasamentului în Seria Est (locul 7, cu 14 puncte).

Adversara din etapa a 16-a, Nova Force Giurgiu, nu este de speriat, iar cu mai multă atenţie, HCF se putea impune şi în tur, când a făcut egal cu formaţia giurgiuveană. Aceasta nu este însă nici de neglijat.

„Noi trebuie să ne facem jocul, iar dacă ne reuşeşte vom câştiga. Echipa a crescut în evoluţie şi în încredere. Sper să le confirme şi în acest meci, pe care este important să îl câştigăm şi pentru ceea ce ne aşteaptă în etapele viitoare”, a declarat antrenorul formaţiei pietrene, Dan Valentin.

HCF va juca, în următoarele runde, contra echipelor din prima jumătate a clasamentului, începând cu liderul, Neptun Constanţa.