Handbal: Victoriile care dau curaj

 

* După surpriza de joi, 24-21 cu Unirea Slobozia, HCF vrea să învingă şi la Plopeni

HCF Piatra Neamţ a reuşit surpriza etapei a 20-a, prin victoria contra ocupantei locului doi, Unirea Slobozia. Pietrencele s-au impus, joi, cu 24-21 (12-12), iar al doilea succes consecutiv le dă curaj pentru deplasarea de la Plopeni, din runda a 21-a, care va avea loc duminică.

„Va fi un meci dificil, dar vom juca să îl câştigăm. Dacă vom avea măcar aceeaşi evoluţie ca în partida cu Unirea, putem obţine un rezultat bun”, a declarat Mădălina Chirilă, principala marcatoare a formaţiei pietrene, în jocul de joi, cu 12 goluri.

Întreaga echipă a avut un joc bun, curat şi eficient. Pietrencele s-au apărat bine şi au greşit mai puţin decât în alte partide în atac. Gazdele au reuşit să se impună spre final, unul disputat (21-20 în min. 55), şi să obţină o meritată victorie.

„Le-a spus fetelor: jucăm, nu avem ce pierde. Sper că îşi vor păstra încrederea şi combativitate şi la Plopeni. Mergem la victorie”, a declarat antrenorul pietrencelor, Dan Valentin.

* Divizionara A masculină LPS Piatra Neamţ revine în campionat astăzi, când întâlneşte, de la ora 14, în sala Ceahlăul, pe HC Vaslui.  Partida contează pentru etapa a 21-a.