Handbal – Rutenka, de 5 ori câştigător al Ligii Campionilor: „Messi este un model pentru mine, un geniu”

Marele Rutenka a impresionat şi la Piatra Neamţ, unde a fost cel mai bun om din meciul România- Belarus, încheiat 31-34. Interul Barcelonei a dat 11 goluri pentru naţionala sa, chiar dacă a jucat mai mult pentru a-şi pune în valoare coechipierii. Unul dintre cei mai buni handbalişti din lume, Rutenka a fost premiul de consolare pentru cei aproape 2000 de spectatori dezamăgiţi din nou de România. Pentru pietreni, o recompensă a mai fost evoluţia extremei Florin Dospinescu (6 goluri), principalul marcator al naţionalei noastre.

„Este a doua înfrângere la Piatra Neamţ, după cea cu Islanda. Îmi pare nespus de rău că nu am câştigat la mine acasă. Mi-am dorit din tot sufletul să reuşim”, a declarat Dospinescu, originar din Piatra Neamţ.

Duelul cu Rutenka şi ai lui a fost lipsit însă de atitudine, determinare şi inspiraţie. Românii s-au demoralizat repede, iar aproape jumătate de oră au jucat de parcă meciul nu ar fi contat. Or, el era ultima şansă pentru reintrarea în lupta de calificare la Campionatul European.

„Am dat semne de slăbiciune şi chiar de mai puţin interes uneori. Nu pot să nu incriminez inapetenţa care s-a văzut în unele momente şi despre care cred că nu ar trebui să existe la un sportiv de naţională.

Putem invoca multe scuze, dar nu este momentul”, a remarcat selecţionerul Eliodor Voica la finalul partidei.

O scuză ar putea fi schimbul de generaţii, dar la câte necalificări are, România este naţionala cu cea mai mică speranţă de „viaţă”. Şi de reuşită. Cât mai contează cât de cât, pentru că în ritmul în care ratează va ajunge în curând în grupa „şi altele”, alături de Luxemburg şi Feroe.

Antrenorul Voica a spus după eşecul cu Belarus că poate ar fi mai înţelept ca România să înveţe din greşelile altora, pentru că pe ale sale doar le repetă. Ar fi bine în mod sigur ca tinerii jucători români să înveţe ceva  şi de la aceste adevărate modele din handbal pe care le întâlnesc în actuala campanie. Belarusul Rutenka este unul dintre ele. Valoarea, palmaresul şi popularitatea nu i-au micşorat pasiunea pentru handbal şi respectul faţă de susţinătorii acestuia, în timp ce generaţia lui Popescu joacă uneori de parcă s-a plictisit deja de acest sport.

Rutenka a fost primul din echipa lui care a salutat micuţa galerie venită tocmai din Belarus. Apoi, comparat cu Messi, a răspuns aproape sfios: „Messi este un model pentru mine, un geniu. Mi-ar plăcea să ajung la nivelul lui”.

Căpitanul Belarusului a felicitat handbaliştii României pentru că au revenit în luptă şi s-a amuzat că fanii români i-au confundat naţionala cu cea a Rusiei.

Returul dintre cele două selecţionate se va disputa pe 7 aprilie, la Minsk, dar pentru România, actuala campanie rămâne doar o lecţie. Penultimul joc din preliminariile Campionatului European, pe teren propriu, va avea loc pe 12 iunie, tot la Piatra Neamţ, cu Slovenia.