Handbal: Mădălina Chirilă: O speranţă spre împlinire

Titulară cu obligaţii şi drepturi depline în Divizia A, la doar 18 ani, Mădălina Chirilă este golgetera echipei HCF Piatra Neamţ, la jumătatea campionatului. Venită de la LPS Roman, pentru care joacă la junioare, împreună cu profesoara ei, Eugenia Tăbuci, tânăra handbalistă spune că experienţa de la senioare a ajutat-o mult în formarea individuală. Chiar dacă nu era chiar o necunoscută, fiind convocată, la începutul anului, la lotul naţional de junioare, interul stânga a atras atenţia multor grupări prin evoluţiile din campionatul Diviziei A.

– Mădălina, cum ai caracteriza acest tur?

– A fost un tur dificil. Multe dintre noi nu am mai jucat la acest nivel şi a fost greu la început. După ce ne-am acomodat, s-a îmbunătăţit şi jocul şi au început să apară şi rezultatele. Sun convinsă că în retur vom arăta şi mai bine şi vom ajunge sus.

– Cât de sus?

– Eu sper cât mai aproape de locurile fruntaşe. Vrem să jucăm din ce în ce mai bine şi să mulţumim pe toţi cei care au încredere în noi.

– Personal, eşti mulţumită de ceea ce ai reuşit?

– Simt că am progresat mult. M-am pregătit şi mă pregătesc bine pentru a nu înşela aşteptările domnilor profesori, ale colegelor, ale tuturor celor care ne susţin.