Handbal: Încă un Bibirig pentru naţională

* Cosmin, fiul fostului căpitan al naţionalei României, a fost convocat la cadeţi

Cosmin Bibirig este la primul său stagiu de pregătire cu naţionala de cadeţi a României. Aceasta s-a reunit la Sighişoara, sub comanda lui Octavian Hârţoagă, iar la finalul lui decembrie susţine mai multe jocuri de verificare cu Austria şi Ungaria. Tânărul handbalist de la LPS Piatra Neamţ a fost convocat după ce a convins la trialul din toamnă.

„Este un jucător cu calităţi deosebite şi face un campionat bun la juniorii II”, a declarat antrenorul de club al lui Bibirig 2, Stelian Bursuc. „Sper să se acomodeze şi să se impună şi la naţională. Există un grup compact şi numeros al jucătorilor de la Centrul Naţional, dar cred că se va integra”.

Cosmin Bibirig îşi urmează hotărât tatăl, de la care a luat inclusiv numărul de pe tricou, 2. Dacă fiul este precoce, Leonard Bibirig a fost şi unul dintre cei mai longevivi jucători, retrăgându-se din activitate la aproape 40 de ani. A fost căpitanul celei mai titrate echipe nemţene, FibrexNylon, cu care a câştigat două campionate şi trei Cupe, şi al naţionalei României. La aproape 16 ani, Cosmin Bibirig este campion naţional şi medaliat la juniori.