Handbal: Calendar special pentru LPS

* Handbaliştii vor avea de ales între turneul final la juniorii I şi ultimele etape din Divizia A, care se suprapun

Întinşi la maximum în prima parte a campionatului, handbaliştii de la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ vor trebuie să fie şi mai „elastici” în cea de a doua jumătate. Pe lângă returul celor două campionate în care activează, pietrenii au turnee semifinale la juniori I, în care sunt ca şi calificaţi, şi, în condiţii normale, turneu final. Ultimele şi cele mai importante meciuri se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu întrecerile Diviziei A.

„Vom încerca, aşa cum am făcut-o în tur, să ne facem propriul calendar. Va fi o perioadă aglomerată, chiar dacă vom juca partidele de la Divizia A în devans. Acolo unde se vor suprapune etapele cu meciuri importante la juniori, ne vom împărţi în două”, a declarat antrenorul pietrenilor, Stelian Bursuc.

Returul la juniori, în serie,  începe pe 27 ianuarie şi se încheie pe 3 martie, după care vor urma două turnee semifinale. La Divizia A, competiţia se reia pe 16 februarie şi se încheie pe 25 mai, cu o pauză între 27 aprilie şi 18 mai.

Dacă nu vor avea de ales, pietrenii vor renunţa la ultima deplasare a campionatului, în care ar trebui să ajungă tocmai la Alexandria. Prioritate în acest sezon are competiţia la juniori I, pentru care aceeaşi echipă care activează la acest nivel joacă şi la Divizia A, să crească în experienţă şi joc.

„Din acest punct de vedere, ne-am îndeplinit obiectivul. Am reuşit şi ca rezultate, chiar dacă nu am avut decât o victorie. Ne-am propus să nu fim pe ultimul loc şi să obţinem cât mai multe puncte. Cu puţină atenţie, puteam câştiga în deplasare, cu Dinamo II, la care am luat un punct”, a mai declarat prof.  Stelian Bursuc.

În Divizia A, în care este cea mai tânără echipă, LPS Piatra Neamţ ocupă locul 13, cu 3 puncte, iar la juniorii I este lider neînvins în seria I.

Tururile s-au terminat de mai bine de o săptămână, dar handbaliştii sunt încă în pregătire . Vor avea pauză de săptămâna viitoare, odată cu începerea vacanţei şcolare. Lotul se va reuni în ianurie şi se încearcă realizarea unui scurt cantonament.