Handbal: Apărarea, cheia victoriei

* HCF Piatra Neamţ- Ştiinţa Bacău 17-12 (10-4)

HCF Piatra Neamţ a învins Bacăul, ieri, în prima etapă a returului Diviziei A. Pietrencele au condus întreaga partidă, datorită unui joc bun în defensivă şi a unei evoluţii excelente a portarului Cătălina Marinescu. În atac, Mădălina Chirilă şi-a făcut norma, secondată de extrema Bianca Lungu, care a jucat pe ambele flancuri. Formaţia pietreană a şi greşit în ofensivă, ceea ce a făcut ca avantajul final să fie de numai 5 goluri. Victoria rămâne însă la fel de importantă şi dă un moral bun echipei pentru cea de a doua jumătate a competiţiei. Un alt moment însemnat pentru echipa pietreană, la reluarea Diviziei A, este revenirea Ralucăi Sandu, aflată, ieri, la primul meci oficial din acest campionat.

Evoluţia scorului: 6-1 (min. 15), 8-2 (min. 22), 10-4 (min. 30), 13-8 (min. 42), 15-9 (min. 50), 17-12 (final).

Au înscris, pentru HCF Piatra Neamţ: Chirilă- 9, Lungu- 4, Sandu- 2, Rusu- 1 şi Rotaru- 1.

Cătălina Marinescu, portar HCF: „A fost un meci greu, dar fetele au fost montate să câştige. Ne-am pregătit intens toată săptămâna. Am studiat foarte bine adversara. Jocul fetelor m-a ajutat în evoluţia mea. Mi-am dorit foarte mult să începem cu dreptul returul”.

Dan Valentin, antrenor HCF: „Am făcut un joc bun, cu mai multe plusuri decât minusuri. Uneori ne-am grăbit, am avut situaţii de gol pe care nu le-am gestionat până la capăt. Rezultatul putea fi şi mai mare, cred eu. Este însă o victorie care ne dă speranţe că putem să ne îmbunătăţim jocul şi să urcăm în clasament. Am văzut astăzi destulă lume în sală şi sperăm ca acest succes să ne aducă încă pe atâta. Dacă în Divizia A vom ajunge să umplem sala pe jumătate, atunci poate veni şi Oltchim la Piatra Neamţ”.