Hăinuţe periculoase, oprite de la vânzare de OPC

Sute de hăinuţe împopoţionate cu piese metalice, şnururi lungi şi alte accesorii periculoase pentru copii au fost retrase de pe piaţă de comisarii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ, în urma unui control amplu. Piaţa e invadată de modele de haine care pot pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa celor mici.

„În cadrul controlului, comisarii noştri au verificat conformitatea şi modul de etichetare a produselor textile. Au fost cuprinşi în acţiunea de verificare 15 operatori economici care desfăşoară activitate de comercializare en detail, la toţi fiind constatate abateri de la prevederile legale”, a afirmat Vlad Ciurea, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ.

 

* Glugi „capcană”, cu şnur şi biluţe

 

În reţeaua de comercializare au fost identificate produse din categoria confecţiilor textile pentru copii cu vârste mici (panâ în 6-7 ani) care au în zona glugii , a gâtului  şi în talie şnururi şi cordoane glisante, unele prevăzute la capete cu diverse accesorii metalice, respectiv biluţe sau alte forme geometrice pentru care s-a dispus măsura de oprire definitivă de la comercializare.

La 9 operatori economici  s-au constatat abateri privind denumirea, marcarea şi etichetarea compoziţiei fibroase, respectiv bluze pentru femei, treninguri copii şi adulţi, pantaloni pentru copii şi bărbaţi, compleuri copii, provenienţă CHINA , POLONIA sau TURCIA – la care nu sunt ataşate etichete textile care să conţină informaţii privind compoziţia fibroasă a produsului sau nu se precizează procentul pentru fiecare fibră din componenţa firului din care este confecţionat produsul în sine.

La un numar de 14 operatori economici s-a constatat faptul ca nu sunt prezentate informaţiile din marcarea originală a producătorului şi în limba româna, atât pentru compoziţia fibroasă cât şi pentru celelalte elemente de identificare şi caracterizare.

La 3 operatori economici s-a constatat faptul că, pentru unele produse textile expuse la comercializare, nu se indică datele de identificare a importatorului în Uniunea Europeană (denumirea completă şi adresa) având în vedere faptul că produsele au ca ţări de provenienţă CHINA şi TURCIA.

 

* Amenzi de peste două 200 de milioane lei vechi

 

Ca urmare a constatărilor făcute, comisarii au dispus oprirea definitivă de la comercializare pentru produse în valoare totală de 1860 lei, oprirea temporară de la comercializare pentru produse în valoare totală de 31820 lei şi au fost acordate 10 avertismente şi  10 amenzi contravenţionale în valoare totală de 23000 lei.

Vlad Ciurea, şeful CPC Neamţ, atrage atenţia populaţiei să examineze cu atenţie produsele înainte de a lua decizia de cumpărarea  articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafacute. De asemenea, să ştie că, la îmbrăcamintea pentru copii mari şi tineri (cu vârsta cuprinsă între 7şii 14 ani), cordoanele funcţionale şi găicile de ajustare nu trebuie să aibă o lungime mai mare de 75 mm la fiecare capăt şi că ele nu trebuie realizate din materiale elastice, cu excepţia bretelelor de umar şi a bretelei de susţinere în jurul gâtului.De asemenea, nemţenii trebuie să ştie că instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu, iar dacă daca nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat ori barat.

 

Geanina NICORESCU