*18.600 de elevi vor primi rechizite școlare în toamnă, față de 21.100 câți au beneficiat anul trecut
*Valoarea maximă a unui pachet nu trebuie să depășească 30 de lei pentru elevii din învățământul gimnazial
*Aproape 1.500 de școlari sunt din mediul urban, iar numărul celor din rural depășește 17.000
Elevii nemțeni vor beneficia, în cadrul programului „Rechizite școlare 2015“, de rechizite școlare în valoare de 508.200 de lei, cu TVA. Suma poate părea destul de mare, dar când se împarte la numărul total de 18.600 de beneficiari, nu depășește 28 de lei de copil. Astfel, s-a stabilit ca micuții din învățământul primar să primească rechizite în valoare de 25 de lei, iar cei din gimnazial, unde cerințele sunt mai mari, să beneficieze de pachete ce nu depășesc 30 de lei/bucata.
În ultima zi din iulie, a fost semnat deja contractul de achiziție, termenul de livrare a produselor fiind de 45 de zile de la 31 iulie. Astfel, se estimează că la începerea anului școlar 2015-2016, elevii ce provin din familii cu situații speciale vor avea pe bănci pachetele cu diferite modele de caiete, pixuri, hărți și tot ce le este necesar la școală, dar fără să se depășească bugetul alocat.
Numărul beneficiarilor a scăzut la 18.600, față de 21.100, câți au fost anul trecut. Aproape 1.500 provin din mediul urban, numărul elevilor de la sate inclus în programul „Rechizite școlare 2015“ fiind de 17.152.
În program sunt incluși 2.140 de elevi din clasa pregătitoare, 2.230 de elevi din clasa I, 5.590 de elevi din clasele I-IV, 6.390 de elevi din clasele V-VII și 2.250 de elevi din clasa a VIII-a.
Andreea AMARIEI