Guvernarea diagnosticată la Piatra Neamț

baconschi
*”Schizofrenie politică” – a concluzionat Teodor Baconschi referindu-se la deputatul Ponta care a spus că nu votează propunerea Guvernului Ponta

Ultimele bâlbe ale guvernării USL au fost sintetic analizate și „diagnosticate” de fostul ministru de externe Teodor Baconschi, în conferința de presă ținută la Piatra Neamț cu ocazia lansării filialei județene a Partidului Mișcarea Populară (PMP).
„Schizofrenie politică! Bine au zis cei din presă, inclusiv de la CNN, referindu-se la această prestație lamentabilă a domnului Ponta care a spus că nu va vota ca deputat proiectul de lege propus și aprobat de Guvernul pe care îl conduce. Atâta duplicitate politică nu s-a văzut”, a punctat vicepreședintele PMP.
Cât privește prestația USL-ului, care reprezintă principala forță politică de la Putere, nici aici baconschi nu a fost mai blând: “Buna guvernare nu există. În locul ei avem o cacofonie politică”.
Actuala clasă politică este, în opinia aceluiași politician, vinovată pentru drumul cu hopuri parcurs de România: “Târâm aceleași tare și unii vor să nu vedem că avem un serios deficit de democrație. De aceea nici nu ne reușește o integrare reală în UE. Partidele politice nu funcționează normal. Practic avem o democrație balamuc”.
Și dacă partidele de pe actuala scenă politică nu conving, oferta PMP anunțată de președintele Eugen Tomac ar trebui să convingă cetățenii: „Diferența între partidul nostru și celelalte rezidă și în democrația reală din partid. Nici un candidat de al nostru – indiferent că va fi vorba de candidat de deputat sau de simplu consilier local – nu va ajunge la alegeri până nu va fi votat în interiorul partidului, de fiecare membru al organizației respective. Avem prevăzut în statut – suntem singurii – că orice candidat va trece mai întâi de un vot preliminar în partid. Prezența la vot de sub 50% arată că românii vor altceva, vor alt tip de politică. Românii s-au săturat de dispute sterile în timp ce faptele lipsesc. Unii oameni politici actuali uită care le este statutul și ne trezim că în loc de discurs ei folosesc doar jigniri și epitete. Binele comun nu se construiește așa cum fac actualii politicieni”.

Daniel VINCA