Gunoierii au intrat în grevă

* Ei sunt nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de lucru

* Protestul de ieri a fost însoţit de replici dure, aşa că au fost chemaţi poliţiştii

* “Cât timp este un dosar pe rol, administraţia firmei consideră că protestul este ilegal”, a declarat directorul Ionel Ploaie

În jur de 80 de muncitori, angajaţi ai Brantner Piatra Neamţ au refuzat, ieri, să iasă la lucru, pe motiv de salarii mici şi condiţii proaste de lucru. Cu mâinile în buzunare, uitându-se la mae care se odihneau în parcare, gunoierii şi-au petrecut ziua într-un protest pe care l-au “animat” cu acuzaţii dure la adresa conducerii. A fost chemat un echipaj de poliţie care să facă ordine, dar nici directorul, nici sindicaliştii nu au vrut să vorbească despre incident. Cei din urmă aveau temerea că, dacă îşi vor expune nemulţumirile, ar putea fi concediaţi.

Pe rolul Tribunalului Neamţ există un dosar care are drept obiect tocmai litigiile de muncă de la Brantner, motiv pentru Ionel Ploaie, directorul punctului de lucru, consideră că protestul nu ar fi trebuit să aibă loc, cel puţin până când instanţa va pronunţa o soluţie în acest caz.

“M-am deplasat acolo, am vorbit cu ei, dar cât timp există un dosar pe rol, administraţia firmei consideră că protestul este ilegal”, a precizat directorul Ploaie. Cât despre replicile dure pe care le-a suportat şi despre intervenţia poliţiei pentru a potoli spiritele, directorul nu a avut nimic de comentat, precizând doar că problemele de acest fel nu se rezolvă prin presă.
Vestea grevei de la Piatra Neamţ a ajuns la Cluj, sindicatul de acolo solidarizându-se cu protestul angaţilor: „Ca organizaţie sindicală ne solidarizăm cu colegii noştri de la Piatra Neamţ în doleanţele lor, am sesizat conducerea societăţii de la Cluj prin mai multe adrese de comiterea abuzurilor, nu au dat nici un răspuns, ceea ce conduce la concluzia că sunt de acord cu ceea ce se întâmpla la Piatra Neamţ. Solicităm societâţii în spiritul dialogului social să analizeze cu responsabilitate cauzele acestor diminuări salariale, de comun acord să stabilim urgent o întâlnire de lucru pentru a discuta şi găsi soluţii…”
Situaţia de la Brantner a ajuns în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamt, a Primăriei Piatra Neamţ, dar şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

C. M.