*Vicepreşedintele SNAP continuă protestul şi intră în greva foamei
*Jandarmii i-au mai aplicat o amendă de 1.000 de lei
Agentul Ioan Cănărău, preşedintele Biroului Teritorial al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România, a continuat şi ieri protestul faţă de ceea ce a numit abuzurile conducerii Poliţiei Roman şi tergiversarea unui caz de ultraj. De la ora 9 la ora 11 el s-a aflat pe trotuarul din faţa sediului Poliţiei Roman cu un singur banner agăţat de gard şi îmbrăcat cu tricoul pe care este înscrisă cererea de demisie a comisarului şef Dragoş Constantin Bălău. „Unul dintre poliţişti s-a supărat pe mine că a trebuit să refacă raportul de eveniment, întrucât astăzi (n.n. – ieri) am protestat cu un singur banner şi el trecuse în raport două bannere”, a declarat Ioan Cănărău, care deţine şi funcţia de vicelider SNAP. „În rest, am fost din nou amendat cu 1.000 de lei de către jandarmi, ei primiseră ordin să mă sancţioneze din jumătate în jumătate de oră, dar nu au cum legal. Este a doua amendă de 1.000 de lei, o să le contest pe ambele întrucât în procesul verbal se menţionează că nu am avut avizul comisiei de avizare din primărie, dar legea spune că pentru adunările publice se înştiinţează primăria, nu este nevoie de autorizaţie. Am discutat şi cu preşedintele Iulian Surugiu, suntem în legalitate”, a mai spus viceliderul SNAP.
Acţiunea de protest organizată de Ioan Cănărău pentru această săptămână a fost anunţată vineri, pe 11 iulie, la Primăria Roman. „Conform legii, anunţul la primărie se face cu 3 zile înainte de protest, eu am trimis adresa pe 11 iulie, iar comisia de avizare s-a întrunit abia astăzi (n.n. – ieri) şi nu am primit nimic deocamdată, au 48 de ore la dispoziţie”, adaugă sindicalistul.
Agentul Ioan Cănărău de la Poliţia Roman este decis ca de astăzi să treacă la o formă extremă de protest. „Intru în greva foamei, voi protesta în holul poliţiei, în exteriorul instituţiei, cererile sunt aceleaşi, inclusiv coordonarea posturilor de poliţie”, a mai spus viceliderul SNAP. Conducerea sindicatului a înaintat o sesizare cu situaţia de la Roman şi către Corpul de control al ministrului.
Cristina IORDACHE
Poza politie
Control IGPR la Poliţia Neamţ
Ieri, o echipă de şase ofiţeri ai IGPR a ajuns la sediul Poliţiei Neamţ, de unde a început controlul intern dispus de la nivel central. Viceliderul Ioan Cănărău spune că nu ştie dacă acest control are legătură cu memoriul înaintat de SNAP, dar îi va întâmpina pe ofiţerii de la Bucureşti din holul Poliţiei Roman îmbrăcat cu tricoul pe care va scrie, în plus, „Greva Foamei”.
Ofiţerii s-au prezentat ieri la conducerea inspectoratului şi urmează ca astăzi să se deplaseze la Poliţia Roman. După o primă documentare, urmează ca la Bucureşti să se decidă dacă echipa va mai reveni sau nu săptămâna viitoare. „Este un control dispus de conducerea IGPR, concluziile raportului de control se dau la final, iar activităţile anterioare nu pot fi făcute publice, trebuie clarificată mai întâi situaţia, apoi se face un raport şi se prezintă concluziile”, a declarat Cătălin Şcheap din cadrul Centrului de presă al IGPR.
Inevitabil, motivele protestului viceliderului Ioan Cănărău vor fi luate în seamă de ofiţerii sosiţi în control, atâta vreme cât printre cererile sindicalistului este şi cea referitoare la demisia comisarului şef Dragoş Bălău. Temeinicia acestei cereri va fi verificată, fără doar şi poate, dar şi alte specte sesizate în legătură cu activitatea de la unele posturi de poliţie.
Cristina IORDACHE