Greu de arestat

patru-hoti-au-spart-un-magazin-din-talmaciu.trei-dintre-ei-au-fost-retinuti-iar-unul-e-dat-urmarire1375951622Tânărul de 24 de ani din Piatra Neamţ care a fost prins o dată de poliţişti după ce a furat o Dacie a fost arestat ieri de Judecătoria Piatra Neamţ. Magistraţii au luat act de probele oamenilor legii şi au decis să emită mandate de arestare preventivă pe 30 de zile.

Miercuri, 1 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Piatra Neamț l-au depistat pe suspectul care este cercetat pentru două furturi.  “În urma cercetărilor efectuate la fața locului cele două autoturisme marca Dacia reclamate ca fiind sustrase, au fost identificate în apropierea locurilor de deținere, la o distanţă de aproximativ 500 m, respectiv 100 m față de locul unde autoturismele erau parcate”, declară subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii au date potrivit cărora în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 2015 suspectul ar fi sustras două autoturisme marca Dacia Solenza și Dacia 1310, pe care le-a condus și le-a abandonat în apropierea locurilor de parcare, iar dintr-un autoturism fusese furat un radiocasetofon. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în aceeași noapte tânărul ar mai fi sustras un autoturism  Dacia Break de pe strada Dimitrie Leonida, maşina fiind găsită ulterior pe str. Rozelor din Piatra Neamț.

În data de 10 martie 2015 suspectul a fost prins de poliţişti şi reşinut 24 de ore pentru că era bănuit de comiterea mai multor infracţiuni.

Cristina IORDACHE

PROTEJEAZĂ-ŢI AUTOTURISMUL!

Nu lăsa la vedere, în interiorul maşinii, obiecte de valoare sau entante

(telefoane, borsete, genţi). Dotează-ti autoturismul cu un sistem de alarmă! Nu lăsa portiera neasigurată chiar daca părăseşti maşina câteva minute! Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (jante, casetofoane, baterie, aparate antiradar) pentru a le recunoaşte uşor în cazul unui urt.