Grenadă de război pe Strada Fermelor

Urmele războiului se mai pot găsi încă până și în orașe. Miercuri, 4 ianuarie 2017, la ora 16:25, echipa pirotehnică formată din doi subofițeri pirotehniști din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț s-a deplasat, în municipiul Piatra Neamț, pe Strada Fermelor, pentru a executa o misiune de curățare a unui teren de muniția rămasă neexplodată. Militarii au descoperit în zonă o grenadă provenită din Al Doilea Război Mondial, potrivit informațiilor furnizate de locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Echipa pirotehnică a verificat, apoi, zona cu detectorul de metale Garrett GTI 2500, pe o suprafață de 10 mp și nu a mai descoperit alte elemente de muniție. (C.I.)