Gratuitate la radiografii în policlinică

Pentru prima dată în ultimii 3 ani, asiguraţii îşi pot face ecografii şi radiografii gratuite şi în policlinica spitalului judeţean. Dr. Ioan Lazăr, managerul unităţii sanitare, a reuşit să încheie un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ pentru segmentul de radiologie din ambulatoriu, pentru suma de 19.000 de lei. Astfel, până la sfârşitul acestui an, orice persoană asigurată care are trimitere de la medic pentru investigaţie radiologică poate merge în policlinică, fără programare. Şi celelalte laboratoare medicale din judeţ, care acordă servicii de radiologie, au primit finanţare la ultima rectificare de buget, dar acordă investigaţii  doar pe bază de programare, de pe o lună pe alta.

În ultimii ani, spitalul judeţean nu a putut accesa fonduri de la casa de sănătate pentru partea de radiologie din policlinică pentru că nu îndeplinea condiţiile impuse prin lege. Actuala conducere a reuşit să obţină autorizaţiile necesare pentru intrarea în contract cu CAS şi mai ales a pus la punct aparatura medicală.