* 50 kilograme carne congelată, fără termen de valabilitate
* Porţii fără gramaj înscris pe meniu, desert care colcăie de „E”-uri
Neregulile depistate de comisarii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Neamţ, în cele două săptămâni de controale derulate în 15 grădiniţe cu program prelungit din judeţ ridică semne mari de întrebare cu privire la calitatea alimentelor servite copiilor şi, în unele cazuri, a salubrităţii condiţiilor de luare a mesei.
„Au fost verificate 15 unităţi – 13 grădiniţe de stat şi 2 grădiniţe particulare, constatându-se abateri de la prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor în toate cazurile; în consecinţă au fost aplicate un număr de 15 avertismente şi s-au dispus măsuri de remediere a deficienţelor constatate”, ne-a declarat Vlad Ciurea, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ.
Referitor la asigurarea calităţii serviciilor prestate pentru asigurarea hranei copiilor s-a verificat blocul alimentar şi salonul de servire al unităţilor. În una dintre unităţi au fost identificate, în blocul alimentar, ustensile uzate , precum polonice cu emailul exfoliat, la o grădiniţă sala pentru servirea mesei este amenajată pe hol şi spaţiul de triaj al copiilor. În unul dintre cazuri s-a constatat dotarea insuficientă cu feţe de masă din material textil. La o altă unitate s-a constatat că nu se respectă prevederea legală conform căreia se interzice montarea paturilor în sălile de grupă, folosite şi ca dormitoare, înainte de terminarea curăţeniei de după servitul mesei. La una dintre unităţi a fost identificată cantitatea de 50 kg carne vită şi porc, în stare congelată, fără a avea etichete cu principalele elemente de identificare şi caracterizare. La o altă unitate nu erau făcute înregistrările zilnice ale temperaturilor aparatelor frigorifice în care sunt depozitate alimente. În ce priveşte păstrarea zilnică a probelor, din fiecare preparat culinar timp de 36-48 de ore la +4 grade Celsius, s-a constatat că toate unităţile au în dotare frigidere cu destinaţia unică de păstrare a probelor; însă în frigiderul pentru probe la una dintre unităţi erau depozitate şi alte alimente, respectiv ouă – lucru nepermis de legislaţie.
La un număr de 8 grădiniţe au fost identificate în meniu produse zaharoase ( napolitate cu glazura de ciocolată Joe, ciocolată Kinder, baton de ciocolată cu crema de lapte Papi Milk, baton cu cereale şi lapte Chocapic, prăjitură cu cremă Măgura, croissant cu crema, jeleuri) la care conţinutul de zaharuri depăşeşte limita maximă admisă conform legii.
În cazul a două unităţi dintre cele verificate s-a constatat că lista meniu nu poartă viza conducătorului unităţii şi nici a personalului medical! Ca o observaţie generală este cea legată de faptul că în lista meniu nu sunt înscrise gramajele / porţie pentru fiecare preparat culinar servit şi componentele alergene din acestea.
Referitor la asigurarea calităţii serviciilor prestate în spaţiile în care se desfăşoară activitatea de educare, instruire şi joacă ale copiilor nu s-au constatat cazuri în care funcţionarea grădiniţei să nu respecte prevederile legale privind autorizarea.
Din totalul de 15 grădiniţe verificate, la data desfăşurării acţiunii de control, la un număr de 5 grădiniţe erau semnate contracte de prestări servicii cu părinţii. Dintre acestea la un număr de 3 grădiniţe, contractul de prestări servicii nu era încheiat cu fiecare părinte, în parte, existând doar un exemplar la care s-a ataşat tabelul cu semnăturile părinţilor.
Din analiza contractelor de prestări servicii încheiate şi/sau a celor în curs de finalizare a reieşit că nu se respectă structura unui contract, în sensul că nu sunt capitole distincte privind drepturile şi obligaţiile părţilor, termene şi modalităţi de plată, nu sunt înscrise tarifele pentru hrana zilnică a copiilor. În două cazuri s-a constatat că nu erau afişate tarifele percepute pentru hrana copiilor şi termenul de plată a acestora.
Ca de fiecare dată, reprezentanţii CPC Neamţ nu ne-au transmis la ce grădiniţe au fost identificate toate aceste probleme, aşa încât părinţii trebuie să fie foarte atenţi unde îşi lasă copiii, să meargă măcar o dată la grădiniţă la ora servicii mesei şi să nu accepte nici un compromis.
Geanina NICORESCU