O familie din Bodeştii de Sus a rămas fără gospodărie din cauza unei doze defecte. Incendiul care a izbucnit aproape de miezul nopţii de duminică spre luni a mistuit acoperişul casei şi bunurile şi o fânărie. Oamenii au cerut ajutorul pompierilor pietreni care au intervenit cu două autospeciale. Mai bine de o oră şi jumătate le-au trebuit militarilor să stingă vâlvătaia, însă nu au fost victime.
„Au ars acoperişurile casei şi fânăriei, fiecare pe o suprafaţă de 60 mp, obiecte de uz gospodăresc şi casnic. Cauza probabilă a incendiului este o doză cu defecţiuni sau neizolată corespunzător”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.
*Copiii au incendiat miriştea şi căruţa
Sâmbătă, la amiază, un incendiu a izbucnit pe un teren viran de la marginea comunei Girov, după ce nişte copii s-au jucat cu focul. Pompierii au fost alertaţi imediat ce vegetaţia uscată şi arsă de soare s-a aprins ca iasca şi de acolo flăcările au ajuns la o căruţă.
„La faţa locului s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de stins incendii. Forţele au stins în scurt timp incendiul, în urma căruia au ars vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de 100 mp şi două cauciucuri ale căruţei. Cauza probabilă a incendiului este jocul copiilor cu focul”, a mai spus ofiţerul de presă.
*4 tone de gunoi au ars, pe strada Gheorghe Doja
Sâmbătă, 18 iulie, în jurul orei 15, pompierii au foat alertaţi de un pietrean care a observat un fum gros ridicându-se din zona unui teren viran plin de deşeuri din zona străzii Gheorghe Doja. La faţa locului s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu două autospeciale de stins incendii.
„Pompierii au acţionat timp de peste o oră şi jumătate pentru stingerea incendiului, în urma căruia au ars aproximativ 4 tone de deşeuri. Cauza probabilă a incendiului este autoaprinderea”, a spus ofiţerul de presă al ISU.
*Fânărie arsă de la o ţigară
Sâmbătă noapte, în gospodăria unei familii din satul Negriteşti, comuna Podoleni, a luat foc fânăria, proprietarii chemând în ajutor pompierii. Zece militari cu două autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ şi un echipaj SMURD au mers la locul dezastrului. Pompierii au fost sprijiniţi de 6 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Podoleni, astfel că după o oră şi jumătate au reuşit stingerea incendiului. Au ars fânăria, o construcţie din lut şi lemn, pe o suprafaţă de 20 mp, fânul depozitat în interiorul acesteia, aproximativ 1200 kg şi 15 metri de gard. Militarii au stabilit că cel mai probabil focul a pornit de la fumatul în locuri nepermise.
Cristina Iordache