GLONŢUL ŞI CÂRLIGUL, LIBERE DE PE 6 IUNIE!

Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Neamț a făcut 3 acțiuni de populare a apelor cu puiet de pește

În data de 23 iunie, Predealul va fi gazda Congresului vânătorilor din România

Vești bune pentru vânători, care pot lua iar în cătarea armelor unele păsări și animale sălbatice, respectiv cerb, mistreț, căprior și iepure. Dar și pescarii se pot relaxa iar pe luciul apei, fiindcă din această săptămână, respectiv 6 iunie au liber la prins pește, sezon care se va termina în primăvara anului viitor, când va fi iar prohibiție la pescuit.“S-a dat startul noului sezon de vânătoare și s-au aprobat cotele de vânat solicitate, iar din 6 iunie s-a ridicat ordinul de prohibiție la pescuit. În prezent, asociația are 750 de membri pescari și 5 zone de pescuit, respectiv lacurile de acumulare Bicaz, Pângărați și Bâtca Doamnei, iar cât de curând vom extinde zonele de prins pește, prin participarea la o nouă licitație care este în curs de desfășurare. Pentru buna desfășurare a activității asociației, de curând, s-au cumpărat două bărci cu motor și un autoturism de teren, cu care vom controla zonele de pescuit. Pe lângă acest aspect, vreau să menționez că în lunile octombrie, noiembrie și martie s-au făcut 3 acțiuni de populare cu puiet de pește, respectiv păstrăv indigen pe Lacul Bicaz și cu crap și caras, pe lacurile Bâtca Doamne și Vaduri. Înpreună cu jandarmeria și poliția ș-au intensificat acțiunile de control pentru depistarea celor care încalcă legea. Totodată, în data de 23 iunie, la Predal va avea loc Congresul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, unde vor participa și câțiva reprezentanți din Neamț”, ne-a declarat Amedeo Dumbrăveanu, directorul AJVPS Neamț.

V. ANDRIEȘ