La fix o săptămână după ce tandemul Sarion / Năfăreanu (viceprimar și primar interimar + viceprimar delegat) a fost debarcat în favoarea celui format din Avasiloaie & Andrieș, la Girov, administrația locală o ține pe dunga obișnuită: pe 1 aprilie (nu e glumă), consilierii locali sunt chemați la o ședință extraordinară care sub cele cinci puncte de pe ordinea de zi ascunde doar lupta pentru puterea locală.
Că democrația presupune bătălie (de idei), că orice partid sau politician vrea să ajungă la putere e deja în firea lucrurilor. Însă ce se întîmplă la Girov, unde după o lovitură de catifea este prognozată alta peste fix o săptămână e deja departe de ideile de administrație și de politică. Și mai clar, (după cum se vede în fotografia alăturată) ședința a fost programată la două zile după ce Sarion a părăsut biroul de boss al administrației în favoarea lui Avasiloaie.
Ca recapitulare, în administrația unde bătălia aleșilor locali e pe muchia lui ”8 la 7”, Sarion a pierdut pixul cu care semna lângă ștampila Primăriei după ce a basculat dintr-o tabără în alta Avasiloaie. Adică omul și-a dat votul său pentru celelalte 7 care au dus la succesul unei înscăunări. Cel puțin la nivel de legendă a locului, întrebarea s-a schimbat și ea, de la nivelul lui ”cât?” la cel de ”ce (funcție)?”. Altfel spus miza schimbării votului ar putea fi, de acum încolo, ”merg cu voi dar mă votați pe mine”. Altfel spus, după vreo 5 viceprimari în acest mandat (Andrieș, Purcel, Sarion, Năforeanu, Avasiloaie) – câțiva chiar aleși de mai multe ori! – acum, dacă în lipsa primarului Olaru (demis de Prefectură) se aleg două bucăți viceprimar per ședință, există șansa ca din Legislativ să treacă în Executiv, câte doi consilieri o dată. Altfel spus, dacă tabăra celor care au convocat acum ședința ar avea căștig de cauză și ar merge pe două nume noi, s-ar ajunge (pentru acest mandat) la 7 viceprimari în Girov. Dacă respectă tradiția și peste o săptămână pun iar de o ședință de alegeri, tot cu nume noi – alți doi, deci per total 9 viceprimari. Și tot așa… balamuc curat!
Dacă tot a convocat această ședință, probabil că tabăra Sarion se bazează pe ceva. Pe un vot basculat acum de la ”ceilalți” la ”noi”. Nu pentru vreun preț sau vreo miză aiurea ci, firește, ”pentru interesul cetățeanului” (replică pe care nu o mai cred nici curcile din Girov).
Până la bursa pariurilor (care o fi consilierul care înclină acum balanța), tabăra Sarion pare să fi dezvăluit secretul. Sau cel puțin așa poate fi interpretată scăparea propunerii nominale a noului președinte de ședință (Marieta Nădășanu – PDL). Logica spune că dacă tot stabilești la o ședință extraordinară un nou președinte de ședință, mergi pe mâna unuia din tabăra ta. Chiar dacă atribuțiile președintelui nu sunt colosale (conduce ședința, dă cuvântul etc), la așa bătălie de tradiție la Girov se merge, de obicei (așa s-a mers și până acum) pe ideea unui ”arbitru” agreat.
Să fie Marieta Nădășanu ”calul troian” pe care mizează Sarion pentru a se întoarce la pixul de șef interimar al administrației girovene? Rămâne de văzut. Oricum, doar în acest mandat, Florinel Sarion a pierdut de vreo 3 ori funcția de viceprimar la Girov. O nouă înfrângere (marți, 1 aprilie!) ar putea reprezenta pentru el, ca om politic, un dezastru…
Daniel VINCA
Deja ne-am plictisit de bataliile de la Girov… De ce nu fac odata alegeri ca sa se stie una si buna!