Ghozdane şi rechizite pentru copii prin donaţii indirecte

„Salvaţi copiii” le-au oferit darurile copiilor sărmani de la Centrul de zi Piatra Neamţ
Prin campania națională „Cumperi tu, primesc și ei!“ derulată de Organizația Salvați Copiii în parteneriat cu Librăriile Alexandria, 22 de copii defavorizați, beneficiari ai Centrului de Zi Piatra Neamț din subordinea DGASPC, au primit, ieri, ghiozdane complet echipate. Campania de responsabilitate socială s-a desfășurat pe parcursul lunii septembrie și a constat în donarea unui procent din vânzările lanțului de librării către copiii aflați în dificultate. Practic, fiecare părinte care a pregătit ghiozdanul propriului copil s-a alăturat acestei inițiative, făcând posibilă donarea de ghiozdane și rechizite copiilor ce au nevoie de sprijin din mai multe județe ale țării.
La finalul acestei acțiuni lăudabile, filiala Neamț a Organizației Salvați Copiii a ales să ofere ghiozdane complet echipate celor 22 de copii proveniți din familii modeste care beneficiază de servicii în cadrul Centrului de zi Piatra Neamț. Valoarea totală a donației a fost de aproximativ 6.600 de lei.
După ce şi-au primit darurile, dar şi dulciuri, cei mici au răsplătit generozitatea sponsorilor cu cântece și mulțumiri. Reprezentanții filialei Neamț a Organizației Salvați Copiii au declarat că aceste donații au rolul de a descuraja abandonul școlar și de a sprijini în mod concret accesul copiilor fără posibilități la educație.
Geanina NICORESCU