*Descoperă un nou concept de after-school la „Ghiozdanul cu idei“: acum într-un spațiu generos, confortabil și cu multă lumină naturală * Programul este special conceput pentru însușirea și fixarea cunoștințelor din programa școlară, dezvoltarea abilităților sociale și educație pentru sănătate prin sport * Copiii sunt așteptați și în vacanțele școlare!
Mulți dintre părinții nemțeni au auzit de after school-ul „Ghiozdanul cu idei“ și mulți dintre ei au și apelat la serviciile lor. Recent after school s-a mutat într-un spațiu nou, generos, de peste 700 metri pătrați, ușor de identificat deoarece aici a fost, până nu de mult, showroom-ul Dacia-Renault.
„Programul After-School contribuie și la formarea personalității, la dezvoltarea abilităților sociale care au devenit probleme de actualitate. Se poate observa tot mai mult faptul că elevii din ziua de azi își petrec majoritatea timpului în fața calculatorului, a televizorului, iar atunci când sunt lansați în activități de socializare nu știu cum să reacționeze. Noi le oferim copiilor un program special după școală, care oferă activități educaționale și recreative într-un cadru organizat, structurat și într-un mediu supravegheat. Activitățile after-school pot varia foarte mult în funcție de factori, inclusiv de vârstă, de fond, iar rolul nostru este acela de a concepe cele mai eficiente activități adaptate la nevoile individuale și de grup. Vrem ca acești copii să învețe multe dintre abilitățile secolului 21, care vor fi definitorii pentru succesul lor în viitor: gândirea creativă, comunicarea clară“, a punctat psihologul Dina Misăilă, directorul After-school-ului.
„Ghiozdanul cu idei“ vine pe piața de profil cu un program după școală care le permite părinților să lucreze fără griji, în timp ce copiii lor se află, în siguranță, în compania unor profesioniști. Prin mijloace special concepute de specialiști, programul adoptat adaugă ceva nou pedagogiei tradiționale, învățământului formal, regândind anumite metode și oferind alternative care vizează educarea și asistarea copiilor în procesul dezvoltării lor. Copilul este încurajat să învețe, dar și să interacționeze prin joc și sport, într-un mediu sănătos de recreere.
La „Ghiozdanul cu idei“ pot fi înscriși copii de diferite vârste, de la cei de creșă și grădiniță, până la elevi de școală gimnazială, inclusiv copii cu nevoi speciale.
Chiar dacă activitățile desfășurate în cadrul after school-ului sunt variate, programul este strict. Zilnic, copii sunt preluați de la școală cu microbuze proprii. După o scurtă vizită la vestiare, se servește masa de prânz, o masă caldă, diversificată, riguros verificată din punct de vedere nutrițional. Ulterior, în funcție de grupa de vârstă din care fac parte, dar și de abilități, copiii sunt angrenați în activități special concepute pentru dezvoltarea cognitivă a fiecăruia.
Activități educative și recreative special concepute de psihologul after scool-ului
Trebuie să recunoaștem că în cadrul orelor de școală multitudinea de copii dintr-o clasă nu permite profesorului să se concentreze pe activitatea fiecărui elev în parte. „Ghiozdanul cu idei“ încearcă să soluționeze această problemă prin crearea de grupe mici de studiu, în săli separate și cu profesor dedicat. Astfel nu doar că li se oferă copiilor un mediu plăcut, în care își pot dezvolta facil potențialul, dar le oferă și un cadru în care își pot rezolva micile probleme care pot apărea în cadrul activităților școlare și în care ei își pot descoperi și dezvolta abilități dintre cele mai diverse.
Copiii au la dispoziție 3 săli de clasă spațioase și luminoase – dotate cu tablă, materiale didactice necesare, pupitre, scaune confortabile și table interactive. De asemenea, cu permisiunea părinților, cei mici și cei mari pot explora lumea IT, se pot documenta pentru proiectele școlare cu ajutorul echipamentelor moderne din cadrul laboratorului de informatică. Conceptul după care funcționează „Ghiozdanul cu idei“ este cel al educației prin joacă, motiv pentru care în noul spațiu există o sală de joacă dedicată, unde copii sunt încurajați să-și dezvolte spiritul ludic. Pentru sănătatea lor, copii au ore de sport în sala special amenajată, pe o suprafață de 140 metri pătrați, și echipată pentru susținerea dezvoltării fizice. Și aici copiii sunt permanent supravegheați și coordonați de un specialist. Foarte important de subliniat este faptul că în aceeași clădire funcționează și un centru medical, astfel încât se poate acorda în orice moment primul ajutor în caz de urgență.
Spre deosebire de alte unități de profil, tariful lunar este calculat în funcție de numărul de zile în care este prezent copilul. Părinții sunt așteptați să-și lase copiii în grija profesioniștilor de la „Ghiozdanul cu idei“ chiar și în vacanțe, programul activităților fiind zilnic, între orele 8-17. Sediul after-school este în cartierul 1 Mai, în fostul showroom Renault, iar mai multe detalii puteți obține sunând la numărul de telefon: 0725.110.510.
Geanina NICORESCU