Ghid pentru obținerea ajutorului de încălzire

caldura

Urmare și a ședinței de Consiliu Local de acum două zile, când au fost stabilite ultimele detalii referitoare la ajutoarele de încălzire, Primăria Piatra Neamț vine cu ultimele precizări pe această temă.
Astfel, în continuare, cererile pentru acordarea acestor ajutoare pot fi ridicate de la sediul primariei Biroul Relaţii cu Publicul (camera 20), cât şi de pe site-ul insitituţei www.primariapn.ro capitolul „Informaţii” , click pe  Ministerul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
Cererea și declarația pe propris răspundere pentru acordarea ajutorului la încălzirea locuinței trebuie să aibă atașate și următoarele documente:         documentele de stare civilă pentru toţi membrii familiei, care locuiesc în fapt la adresa de domiciliu menţionată pe cerere (cărţi de identitate sau certificate de naştere, pentru membrii familiei care au până în 14 ani); dovada veniturilor membrilor familiei; adeverinţă de salariat, cu ultimul salariu net /cupon de pensie/ cupon alocaţie de stat/ cupon indemnizaţie pentru creşterea copilului/ cupon şomaj/ cupon indemnizaţie pentru persoane cu handicap/ alocaţie de întreţinere/ extras de cont pentru luna anterioară datei depunerii cererii
Pentru persoanele care realizează venituri din A.F., P.F., I.I., I.F., S.R.L. este necesară o adeverinţă de venit eliberată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ. Persoanele care nu deţin locuinţă în proprietate vor atașa contractul de închiriere / contractul de comodat sau adeverinţă eliberată de către asociaţia de proprietari în care sa fie specificat numărul de persoane care locuiesc, precum si numele acestora etc.
Toți solicitanții vor depune și acte doveditoare privind deținute (adeverinţă eliberată de către Direcţia de Taxe şi Impozite), copie xerox după factura emisă de Eon Gaz/ Eon Electrica, în funcţie de sursa de încălzire.
Cererea şi declaraţia pe propria răspundere însoţită de documentele mai sus menţionate se depun la PRIMĂRIA PIATRA NEAMŢ, Direcţia de Asistenţă Socială, Biroul Relaţii cu Publicul (cam.20), până la data de 20 noiembrie 2013 pentru a putea beneficia de ajutor începând cu data de 1 noiembrie. Cereri se primesc însă până pe 20 martie 2013, cu diminuarea ajutorului pe perioada aferentă.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne va fi achitat integral, pentru toată perioada sezonului rece, în luna noiembrie 2013, cu condiţia depunerii cererii până pe data de 20 noiembrie.
Beneficiarii de încălzire în sistem centralizat vor depune documentele la asociaţiile de proprietari/ locatari.
Consumatorii vulnerabili care utilizeaza pentru încălzirea locuintei energie termică furnizată in sistem centralizat beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinței în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins intre 0 si 1300 lei în cazul familiilor și persoanelor singure..
Consumatorii vulnerabili, care utilizeaza pentru incalzirea locuintei gaze naturale, energie electrica, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinței, în situatia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 0 si 615 lei în cazul familiilor și persoanelor singure.
În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deținere cel putin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, aceasta nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței.

D. VINCA