Gheorghe Ştefan: “Şi primarul este aici!”

stefan
*”După achitare, voi face plângere chiar şi la CEDO împotriva acestui rechizitoriu total neadevărat”, a spus primarul Ştefan referindu-se la trimiterea sa în judecată de către DNA

Mesaj cu miez transmis ieri, la începutul şedinţei de Consiliu Local, de primarul Gheorghe Ştefan! În momentul în care viceprimarul Adrian Grigoraş (care a fost şi preşedinte de şedinţă) anunţa numărul consilierilor prezenţi, Gheorghe Ştefan l-a interrupt şi, privind spre cei din sală, s-a adresat acestuia: ”Spune că este și primarul aici, alții voiau să nu-l mai vadă, dar iată, au ghinion”.
Majoritatea celor prezenţi au comparat intervenţia primarului Ştefan cu celebrul schimb de săgeţi, întrebare versus promo, dintre preşedintele Traian Băsescu şi postul Antena 3. (Traian Băsescu: „Antena 3 este aici?”. Promo: “Da, Antena 3 este aici!”).
Replica spusă ieri de Ştefan este, de fapt, prima după iureşul de acum câteva zile, când DNA a anunţat începerea urmăririi penale împotriva sa (pe motiv că ar fi condus din umbră o firmă care a avut contracte de lucrări cu alte UAT-uri din judeţ).
Imediat după şedinţa de Consiliu Local, tot în premieră, Gheorghe Ştefan a făcut câteva precizări concrete pe acest caz: “Nu am nicio legătură cu firma invocată. Cum adică am făcut şi am dres eu? Acea firmă are administrator care, conform legii, a îndeplinit nişte atribuţiuni. Aici nu vorbim despre ce crede sau zice unul sau altul ci despre ce spune legea, despre cine şi ce documente a semnat”. Întrebat, clar şi la obiect, dacă în intervalul de timp în care firma la care face referire comunicatul DNA (Strong Montaj) a avut el vreo împuternicire sau delegaţie, Gheorghe Ştefan a răspuns: “Nu!”.
Primarul municipiului Piatra Neamţ a mai menţionat că în zilele viitoare va merge din nou la DNA, că va duce noi probe care arată că nu a amestecat atribuţiile şi pârghiile politico-administrative cu cele de afaceri, nici de la firma invocată nici de la altele. El a subliniat că este convins că Justiţia va restabili adevărul, că nu este absolute deloc vinovat. „Iar apoi mă voi adresa tot Justiţiei, dacă va fi nevoie voi merge şi la CEDO, şi voi face plângere împotriva acestui mod al DNA de a face anchetă şi de a comunica lucruri nereale”.

D. VINCA