Conferinţele de presă având ca subiect Compania Judeţeană Apa Serv devin o obişnuinţă. De această dată, primarul Gheorghe Ştefan şi președintele PDL i-a luat de-a dreapta şi de-a stânga pe consilierii judeţeni, Claudiu Stafie și Mircea Pintilie, pentru a da replică afirmaţiilor făcute de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ ) Neamţ, Culiţă Tărâţă.
Pe scurt, Gheorghe Ştefan spune că nu are nimic împotriva schimbării Consiliului de Administraţie şi a echipei de directori ai companiei, dar că doreşte ca acestea „să se facă cu respectarea legalităţii”.
*Obiecţiile ridicate de Ştefan şi Stafie
Primul care a detaliat de ce consideră PDL că schimbarea CA al Apa Serv s-a făcut în detrimentul legii, a fost consilierul Constantin Stafie, unul dintre cei care a fost prezent şi a votat în şedinţa AGA de la Apa Serv. Acesta a subliniat: „Convocarea şedinţei a fost nelegală, documentele de şedinţă au fost prezentate participanţilor AGA doar în timpul şedinţei, aceştia neavând timp să analizeze şi să se informeze asupra subiectelor de pe ordinea de zi; numărul de membri participanţi la AGA a fost de 11 în neconcordanţă cu prevederile Actului constitutiv al companiei care prevede expres 9 membri; întreaga procedură de selecţie a membrilor CA a fost netransparentă, am putea spune secretizată, în contradicţie cu prevederile OUG 109- 2011. (Gheorghe Ştefan a detaliat două dintre articolele acestui OUG pe care consideră că reprezentanţii UNPR le-au încălcat cu bună ştiinţă sau pentru că preşedintele Tărâţă nu are consilieri bine informaţi – n.r.). Informaţii despre această procedură neavând decât reprezentanţii CJ, nu şi acţionarii minoritari, membri CA, consilierii judeţeni reprezentanţi în AGA şi nici chiar participanţii la procesul de selecţie (aceştia neavând informaţii despre rezultatele selecţiei nu au avut posibilitatea să conteste procedura); lista cu propuneri pentru noii membri CA trebuia aprobată în prealabil de CJ, potrivit art. 29, punctul 1 din OUG 109-2011); a fost încălcat dreptul celorlalţi acţionari de a propune candidaţi pentru CA; Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) nu s-a întrunit pentru validarea listei de propuneri a membrilor CA. Adresa primită din partea ADI este semnată de un membru al asociaţiei care nu are calitatea de preşedinte ales”.
*Noul CA nu are specialiști
Mai departe, contestatarii PDL ai noului CA al Apa Serv, au arătat care sunt rezultatele obiecţiilor ridicate mai sus, începând cu faptul că „toţi membrii aleşi în noul CA sunt membri UNPR”, continuând cu absenţa oricărui specialist în economie sau audit financiar din noua conducere, deşi candidaţi experţi în aceste domenii au existat, dar nu au fost selectaţi, dar şi cu faptul că unul din noii aleşi nu poate fi administrator, Alexandru Machidon, acesta având fapte înscrise în cazierul fiscal.
Gheorghe Ştefan consideră că dacă tot s-a dorit schimbarea la vârful companiei judeţene de apă, ea se putea face legal: ”Din start vă spun că noi nu avem nimic împotriva schimbării Consiliului de Administrație la Apa Serv, a directorilor, dacă se respectă legislația în vigoare. Acum însă nu s-a respectat. Avem un certificat constatator de la Registrul Comerțului, în care ni se spune cine sunt persoanele împuternicite să conducă Apa Serv – Ionuț Cătălin Dughir director general unic, Cristian Tomuleț administrator, Sergiu Bumbu administrator, Andrei Sandocan Chelariu administrator, Radu Monda administrator, Ioan Munteanu administrator și președinte CA (membrii CA dinainte de schimbare – n.r.). CA-ul votat în acea ședință (CA-ul de după schimbare – n.r.) este nul de drept, iar toate actele semnate de el sunt nule de drept. Pericolul este să fie reziliat contractul de 107 milioane de euro, dacă persoanele care semnează acest contract nu sunt autorizate legal. Nu avem nimic împotriva schimbării CA, dar să se facă legal. Noi am cerut doar să aibă răbdare, să punem în acord ordonanța 109 cu statutul societății Apa Serv”.
Gheorghe Ştefan şi-a exprimat teama că este posibil să se piardă finanţarea de 107 milioane de euro pentru proiectul aflat în derulare, din cauza acestor probleme de legalitate ale conducerii. ”Domnul Ionuţ Dughir are contract de mandat până în 2015 și poate fi schimbat numai dacă nu își îndeplinește criteriile din contract” a subliniat Ştefan. „Schimbarea lui pare un abuz. Noi nu ținem să fie el director, nici el nu ține să fie director. Se poate face totul amiabil. Dorința noastră este să se refacă documentele, astfel încât acest CA și directorii de la Apa Serv să fie puși cu respectarea legii, să nu pierdem finanțarea sau, dacă ne întârziem cu lucrările, să trebuiască returnați banii. Nu avem alt interes, așa cum s-a încercat să se spună”.
Foştii directori, Neculai Ivanov şi Cătălin Dughir, acuzaţi de preşedintele Culiţă Tărâţă că au risipit banii publici cât au fost manageri generali ai companiei au emis fiecare câte un drept la replică, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de afirmaţiile făcute la adresa lor. De ce nu au făcut asta în mod direct și au lăsat ca hârtiile să fie date la conferința de presă a PDL este o altă problemă care ține doar de lipsa de experiență în relația cu presa.
cata nesimtireeeeee,cat tupeuuu!!!! este greu sa renunte directorii la luxul pe care si l-au facut pe banii nostri!!! platim cea mai scumpa apa (locul 4 din tara?????) pentru a se lafai sefii in lux!!! iar palmasii printre sobolani!!! nu va este RUSINE????? nu vrem sa va mai vedem,ascundeti-va hotilor,ne -am saturat de fetele voastre PDL-iste!!!! voi vorbiti de profesionisti?????? voi care ati umplut toate deconcetratele de sefi pedelisti necompetenti si hoti????? „RUSINEEEE!!!!!”
E greu sa-i scoti pe hotii lui „pinalti” din functii. In al 3-lea mandat nu mai face nimic pt. oras. este o mizerie crunta. dupa 8 ani de mandat drumurile toate sunt stricate. firmele care le-au reparat , fiind din gasca lui, nu mai dau garantie la ele. garantia a fost cheltuita in campanie !
Sa fim uniti dragi nemteni in aflarea adevarului ,ce s-a facut cu banii publici,cine a facut ,ramificatiile vor iesi la iveala incetul cu incetul si de aceea nemtenii au dorit schimbarea invingiind camarila portocalie . Ce este in Piatra Neamt ,este si in comunele si celelalte orase conduse de Pdl ,primari portocalii ce detin averi in conditiile in care au ajuns primari in dacii ruginite si acum detin autoturiseme de peste 30 mii euro ,cum se justifica aceste aspecte aviind in vedere ca un salar de primar este de vreo 40 mil. pe luna o nimic a toata pt. terenurile,casele de lux ,autoturismele conduse etc. Luptam sa ni se arate adevarul cine a furat in neamt !
Tot ce este in defavoarea PDL-istilor este nul, dupa spusele celui mai mare hot din Judet. Ciolanul din CA de la Apa Serv are inca multa carne in acest moment cand este in derulare contractul de lucrari finantat in mare parte din fonduri europene si unde pana in acest moment au castigat firmele agreate de hotul pamantului.El a reusit sa-si introduca pana si conducerea firmei de consultanta pentru Asistenta omul sau ( Ivanov ) ca sa poata fura si din fondurile europene, ca de bugetul local si de stat nu mai are de unde. Jafurile facute de PDL-isti in judet in frunte cu alesul urbei sunt fara precedent.