* Până să ajungă magistrat, „Ghiţă” a fost vânzător de sticle goale, instalator, fierar betonist la metrou şi femeie de serviciu la CPL
A venit pe lume la Hangu, exact unde este acum mijlocul lacului de acumulare. „Anul ăsta a fost secetă şi se vedea biserica. Am vrut să merg, dar n-am mai ajuns şi între timp a plouat”. A plecat din sat, cu mama şi cu bunica, într-un camion cu ladă, în care era dezmembrată căsuţa lor din lemn. S-au stabilit la Dumbrava Roşie, pe strada Strămutaţi, acolo unde au fost duşi şi alţi săteni. Restul satului râdea de ei că au limba lată şi chiar li se făcuse o poezioară satirică: „De unde eşti? Ge la munce./ Pe unde treci? Pe punce./ Ce-ai în traistă? Lapce./ Cât dai kila? Şapce”.
Gheorghe Moroşanu a fost intelectual de mic. A învăţat abecedarul şi cartea de socoteli înainte de a merge la şcoală, motiv pentru care mama sa a vrut să-l înscrie direct în clasa a II a. Iniţiativa s-a izbit, însă, de proteste vehemente, urlete şi bocete. A fost premiant în primii ani, a început să aibă lecturi „serioase” pentru vârsta aceea, adora cărţile lui Jules Verne, şi absorbea, ca un burete, orice informaţie. Fără discernământ, ca orice copil, a fost îndoctrinat, cu picătura, despre binefacerile URSS, aşa că a răspuns, fără să clipească, la întrebarea învăţătoarei că „metrul din URSS este mai mare decât metrul de la noi”.
A crescut în sărăcie, cu mama veşnic în căutare de „servici”, împărţită între spălat cearşafurile din barăcile de şantier şi măturat birourile de la CPL, unde a fost angajată, la un moment dat, să facă curăţenie. A început şi el să muncească de mic, mai întâi ca vânzător de sticle goale, care se găseau din belşug în colonia şantierului, apoi, când era mai mărişor, în vacanţele din liceu, ca instalator la blocurile din Mărăţei, unde căra caloriferele pe scări şi îndoia ţevile pline cu nisip. A lucrat apoi la tunelul de la viaduct, la metrou, a fost câteva luni şi pedagog până să plece în armată, iar după ce a scâpat de cătănie şi-a ajutat mama la curăţenie, împărţind în două munca ei de femeie de serviciu şi holul lung de la CPL, cu birouri de o parte şi de alta. După ce a absolvit facultatea de drept a ajuns la meseria nr. 17: jurist de CAP la Rădăşeni, Suceava. „Cât priveşte slujba, evident că nu prea ştiam cu ce se mănâncă meseria de jurist, dar nici meseria nu era ceva care să mă solicite prea mult. La tribunal aveam nişte procese tip: ne judecam cu Fabrica de prelucrarea a laptelui pentru procentul de grăsime – numai despre asta îmi amintesc. Înainte de primul meu termen de judecată ca jurist am umblat câteva zile ca un disperat prin toate cele 3 – 4 comune, ca să fac întâmpinarea (noi eram pârâţi), am transpirat tot şi la propriu şi la figurat, pentru ca, în ziua termenului, colegii să-mi spună foarte senini: ce dracu ai alergat aşa? Noi cerem un termen pentru întâmpinare şi într-o lună avem tot timpul…”.
De la Suceava a ajuns în Neamţ, tot jurist şi tot la CAP, printre câţiva securişti interesaţi de subiect, iar după Revoluţie a fost pe rând ziarist, şomer, taximetrist şi jurist de firmă.
* „Intelectualii sunt cei mai dificili justiţiabili”
Cea mai importantă parte a carierei lui Gheorghe Moroşanu s-a consumat la Judecătoria Bicaz, instanţă pe care a condus-o vreme de câţiva ani, şi de unde s-a pensionat acum nouă luni. N-a terminat nici acum de pus în ordine hârtiile personale tot amânate ani de zile şi, în paralel, se ocupă cu medierea şi cu consilierea juridică a unor firme. Cea mai mare problemă a justiţiei? „Nu cred că e vorba despre puţinele dosare mari cu nume sonore şi cu prejudicii impresionante. Problema principală este a celor mulţi care-şi pierd anii prin tribunale. În loc să fie o procedură simplă şi pe înţelesul omului simplu, românul complică totul. Eu am fost trei ani preşedinte de instanţă şi am ridicat, la un moment dat, o problemă simplă. Citaţiile nu aveau manşeta aceea laterală ca să poată fi îndosariate şi să se poată citi ce scrie pe ele. Şi ţăranul simplu când face o cerere lasă marginea foii liberă. Nu s-a putut rezolva o chestiune atât de banală şi atunci cum să vorbim de lejeritate în gândire, de un sistem flexibil? Când ajunge în faţa instanţei, omul nu ştie ce i se întâmplă şi nici nu-i explică nimeni. Cel mai trist e cu intelectualii, care sunt cei mai dificili justiţiabili. Au impresia că ştiu tot, de fapt habar nu au şi se revoltă: „cum domnule judecător, dacă lucrurile stau aşa?”. E complet anormal ca sistemul să nu fie pe înţelesul omului în beneficiul căruia lucrează. E complet anormal să ai 127 de dosare într-o şedinţă. Reforma în justiţie este una politică, până la urmă. Trebuie făcută de „sus”, adică de factorul politic (de „jos”, nici o şansă) şi o minimă soluţie este dublarea fondurilor şi a personalului”.
În anii în care a fost judecător la Bicaz, Gheorghe Moroşanu s-a bucurat cel mai mult când a reuşit să-l facă pe omul de rând să înţeleagă cum merge tot angrenajul ăsta complicat. Îşi aminteşte chiar de un grup de sindicalişti de pe la Tarcău, daţi afară din serviciu. El trebuia să decidă dacă îi reintegrează în muncă şi a fost unul din puţinele dosare în care a pronunţat sentinţa în şedinţă publică. Era o linişte încordată în sală, oamenii stăteau în picioare şi se uitau la el ca la Dumnezeu, iar pe măsură ce citea minuta unul dintre bărbaţii din grup a înţeles, a făcut o cruce mare şi a răsuflat uşurat. Genul acesta de amintiri, împletite cu tremuratul mâinii la scrierea primei soluţii în condică şi cu bâlbele fantastice „produse” la debutul în meserie, au creat acel tot numit firesc „viaţa de judecător în România”.
„Am visat, acum de când m-am pensionat, că am întârziat la serviciu. Se făceau nişte săpături pe la Tarcău şi nu se putea trece cu maşina. Nu ştiam cu ce să mă duc şi, în final, am zburat cu un elicoper. Dar tot am întârziat, pentru că m-am rătăcit, deşi e o performanţă să te rătăceşti în Bicaz”.
* Sancţionat de CSM pentru că a avut bun simţ
Felul nonconformist de a ţine şedinţele de judecată nu putea rămâne nepedepsit de sistemul încremenit în care scârţâie justiţia de ani de zile. Gheorghe Moroşanu a fost reclamat, mai întâi, pentru că aduce prejudicii de imagine instituţiei pentru că obişnuieşte să meargă pe bicicletă la bustul gol şi cu o şapcă pusă cu cozorocul la spate. Apoi, cineva l-a surprins cu picioarele sprijinite pe birou şi s-a mai ales cu o reclamaţie. Dar sancţiunea disciplinară, aplicată de CSM cu simţ de răspundere, 15% din salariu, a avut o motivare absurdă. Magistratul a fost acuzat că ştirbeşte prestigiul instanţei pentru că şi-a cerut scuze părţilor din câteva dosare pentru erorile materiale strecurate în sentinţe, erori care, pe bună dreptate, au produs „disconfort” acelor oameni. Iată că o dovadă de bun simţ a fost „taxată” prompt de CSM, la fel ca şi „interpretarea cauzelor conform propriilor convingeri”. Evident că fiecare magistrat din ţara asta judecă o cauză conform propriilor convingeri, raportate desigur la principiile de drept. Un alt „păcat” al judecătorului, neiertat de superiori, a fost că a „tergiversat” anumite dosare, deşi a demonstrat că a avut cea mai mare încărcătură de cauze şi nu a avut timpul fizic necesar pentru a le studia în amănunt pe toate şi de a redacta foarte corect toate sentinţele pentru a nu se mai strecura erori pentru care să-şi ceară scuze. I s-a reproşat de asemenea că a primit oameni în audienţă, ceea ce a fost perceput drept „acordare de asistenţă juridică”. În ciuda acestor „felii brute de viaţă”, n-a plecat supărat din sistem, ci pregătit de treabă. Trece la următoarele meserii de pe lista sa deschisă, ajunsă acum la numărul 24. Sau 25? Şi acordă asistenţă juridică. Departe de ochiul ager şi de mâna fermă a CSM-ului.
Cristina MIRCEA
Ce om onest si cinstit pare din acest articol !
Adevarul este cu totul altul.
Stau si ma gindesc la acest personaj corupt care a musamalizat si dat sentinte simbolice privind Dosare grele de Evaziune fiscala n retrocedari frauduloase , infractiuni silvice deosebit de grave , etc… etc…
Sa prejudiciat Bugetul Romaniei cu sume imense de bani , fiind o cauza din care societatea romaneasca suporta pe nedrept o coplesitate de lipsuri , neajunsuri si saracie lucie.
Sanctiunea CSM a fost blinda , si nu a fost doar o simpla acuzare caci fostil Presedinte corupt era extrem de politicos si nu ar fi comis abuzuri grave.
Cautati pe internet si gasiti capetele grave de acuzare pentru care pe merit a fost sanctionat disciplinar de catre CSM.
HAI SA FIM SERIOSI si SA NU MAI MINIMALIZAM matraplazicurile acestui personaj indecent si patat de fapte murdarte !