Miercuri, de la primă oră, s-au produs două incendii, dintre care unul provocat de coşul de fum necurăţat. Gerul din ultimele zile a amplificat nevoia de căldură a nemţenilor, astfel că sursele de încălzire au fost solicitate la maxim şi acolo unde coşurile de fum nu au fost curăţate, dezastrul s-a produs.
Pompierii au fost chemaţi în ajutor la câteva minute după ora 8, prima dată la sediul unei asociaţii din Dumbrava Roşie, iar apoi la o locuinţă din comuna Doljeşti. Angajaţii asociaţiei care au ajuns miercuri dimineaţă la serviciu au constatat că iese fum dintr-un tablou electric şi au sunat la 112 dar au şi intervenit pentru stingerea incendiului. Un echipaj de pompieri de la Piatra Neamţ a ajuns rapid la faţa locului şi a verificat dacă mai sunt focare. „La sosirea militarilor, incendiul, care cuprinsese un conductor din apropierea tabloului electric, era lichidat de personalul instituţiei, iar pompierii au verificat dacă mai există focare de incendiu. În urma evenimentului a ars izolaţia unui conductor electric, pe 30 de cm, şi s-a deteriorat tencuiala din apropierea tabloului electric, pe o suprafaţă de un metru pătrat. Cauza probabilă a incendiului este cablu electric cu izolaţia deteriorată”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Câteva minute mai târziu, pompierii romaşcani au intervenit la o casă din satul Buruieneşti, comuna Doljeşti, unde ardea funinginea depusă pe interiorul coşului de fum. Militarii au stins incendiul, în urma căruia a ars doar funinginea.
Marţi seara, însă, trei incendii la interval de câte două ore au pus în alertă pompierii. La ora 18, în urma apelului venit de la un localnic din Bodeşti, militarii pietreni s-au deplasat cu o autospecială la locul solicitării şi au acţionat pentru stingerea flcărilor care ieşeau din coş, astfel că incendiul nu s-a mai extins. Tot coşul de fum ardea şi la o locuinţă din Gherăieşti, militarii sosind la timp pentru a împiedica un dezastru. Au ars 4 mp din tavanul de lemn din jurul coşului neprotejat faţă de elementele combustibile. În fine, cu puţin înainte de miezul nopţii, pompierii au fost chemaţi în satul Bucium, din comuna Valea Ursului, unde la fel ardea coşul şi tavanul. Militarii s-au deplasat cu două autospeciale, iar dezastrul a fost evitat, pagubele fiind limitate la cei doi metri pătraţi de tavan arşi.
Cristina IORDACHE