George Lazăr, „uns” astăzi la prefectură

* Săracu dom’ prefect are doar o „bijuterie” de 86 metri pătraţi

*Avocatul şi-a trecut casa la rubrica „bunuri mobile sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult”

Tânărul avocat romaşcan George Lazăr a primit un mărţişor nesperat de la Guvernul Ponta: nominalizarea „cu caracter temporar” pentru funcţia de prefect de Neamţ. „Ungerea”sa are loc astăzi, în prezenţa anunţată a ministrului Radu Stroe, care ar trebui să dea greutate acestui eveniment. Poate cu acest prilej, domnul ministru va explica public ce anume îl recomandă pe George Lazăr pentru funcţia de prefect, fie şi temporar. Şi dacă nu ce îl recomandă, măcar cine.

Pentru că va reprezenta Guvernul în judeţ am aruncat o privire pe declaraţiile de avere şi de interese, documente publice de altfel. George Lazăr a tăiat mai toate rubricile şi n-a declarat decât un apartament proprietate personală achiziţionat în 2009  cu 171.961 de lei. O bijuterie de apartament de fix 86,39 mp. Casa este trecută o dată la „bunuri imobile”, acolo unde în mod firesc îi este locul într-o declaraţie de avere, şi a doua oară la „bunuri mobile” categoria „metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal”.  Poate că domnul avocat o fi fost derutat de nota în care se spune că trebuie trecute doar acele bunuri ce depăşesc valoarea de 5.000 de euro, indiferent că se află în ţară sau în străinătate.

Am putea crede că viitorul prefect s-a grăbit şi nu a fost prea atent, însă aceeaşi eroare apare şi în declaraţia sa de avere din 2011, de pe vremea când era viceprimar de Roman. Cele două declaraţii par, de altfel, trase la indigo. Ori să greşeşti o dată este omeneşte, să persişti …e o altă poveste.

În 2010, tânărul avocat, intrat în baroul nemţean din februarie 2005, a câştigat 51.380 de lei, însă pentru anul trecut a „uitat” să mai treacă veniturile câştigate în instanţă apărând nevinovaţii precum domnul Ţâţă, singurul nume notabil dintre clienţii săi. George Lazăr nu şi- a trecut în declaraţie nici măcar leafa de bugetar, angajat la serviciul Urbanism al Primăriei Roman, într-un birou aflat câţiva metri de marele său duşman politic, primarul Laurenţiu Leoreanu.

* L & G Invest Company – o afacere de succes

Singura firmă din declaraţia de interese a avocatului George Lazăr este SC L & G Invest Company, fondată în 2007 şi profilată pe „comerţ cu amănuntul în magazine specializate, cu alte produse”. Iniţial, societatea a fost administrată

de Romeo Marius Banu, pentru ca în 2011, avocatul să ia decizia de a-l revoca din funcţie şi a-l înlocui cu Cristian Ionuţ Simion. Cea mai interesantă mişcare s-a petrecut, însă, în decembrie 2012, pe vremea când tânărul Lazăr se „antrena” pentru funcţia de prefect.: „Lazăr George coopteaza în societate, se retrage din societate şi îi cesioneaza 20 părţi sociale, în valoare de 200 lei, reprezentând 100% capitalul social al societăţii, la valoarea nominala de 200 lei, lui Căprioară Grigore-Gabriel, de cetăţenie şi naţionalitate română”.

Domnul Căprioară este preşedintele Organizaţiei de tineret PNL Roman. Aşadar proaspărul prefect şi-a lăsat afacerea pe mâini sigure, specialiste în „comerţ cu amănuntul”, dibace şi liberale până la ultima falangă. Cum să nu aibă succes?