Gemenul ucigaș, trimis în judecată

Grigore Antochi, 49 de ani, din Tămășeni, a fost trimis în judecată de Parchetul Neamț pentru uciderea fratelui geamăn. Procesul este pe rolul Tribunalului Neamț, care va decide zilele acestea dacă inculpatul rămâne în stare de arest.

Crima s-a petrecut în zi de sărbătoare, pe 6 august 2015. Schimbarea la Față nu a fost un motiv deosebit pentru frați ca să consume alcool, pentru că asta făceau în mod obișnuit și, de regulă, se certau, se băteau, tot satul fiind obișnuit cu scandalurile dintre ei. În acea zi, însă, după ce s-au încăierat, fiecare a pus mâna pe cuțit sau topor și Grigore, mai iute, l-a înjunghiat pe Marian în gât, iar în ciuda faptului că sângele i-a țâșnit instantaneu, l-a mai lovit o dată și în spate, doborându-l la pământ, apoi a stat la căpătâiul fratelui câteva ore, în loc să sune la ambulanță. Un vecin a alertat polițiștii și salvarea, dar medicul nu a mai avut ce face pentru victimă, iar polițiștii l-au luat pe agresor în cătușe până la sediu și au chemat procurorul criminalist.

Necropsia a stabilit că moartea victimei a survenit în urma hemoragiei masive.

Cristina Iordache