Gemenii care şi-au sfidat părinţii

*au fugit de acasă din cauza certurilor

Sătui de scandalurile de acasă, doi fraţi gemeni din Pânceşti, în vârstă de 12 ani, au încercat să găsească liniştea în altă parte. Fără să ştie foarte bine unde vor să ajungă, au plecat, în după-amiaza de 3 octombrie, de la domiciliu, spre şcoală, și nu au mai revenit. Nu au mai ajuns la cursuri şi nici la domiciliu. Părinţii au sunat la 112, speriaţi că băieţii nu s-au întors acasă, iar poliţiştii au demarat imediat operaţiunea de căutare. „Activităţile de căutare demarate imediat după sesizare au constat în scotocirea zonei, fiind angrenați 10 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă și posturi de poliție, voluntarii Serviciului de situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei Pânceşti, cât şi cetăţeni din localitate. Căutările au fost efectuate inclusiv cu ajutorul câinelui de urmă din cadrul Biroului Criminalistic Roman. În jurul orei 20.00 minorii au fost găsiți la marginea localității Ciurea, viaţa acestora nefiind pusă în primejdie”, a declarat inspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt la IPJ Neamţ.
În cauză a fost sesizată Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamţ pentru o anchetă socială şi luarea celor mai bune măsuri în interesul minorilor.
Conform unor studii de caz pe tema plecărilor voluntare, poliţiştii au identificat o serie de factori ce influenţează decizia copilului de a pleca de acasă şi/sau refuzul întoarcerii la domiciliu. Aceştia sunt neglijarea minorului; conflictele în familie sau consumul de alcool; starea materială precară, ce determină neglijarea funcţiei educative a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor faţă de copii; lipsa unei comunicări corespunzătoare, reale, autentice cu părinţii; nesupravegherea de părinţi, aparţinătorii legali ori factorii responsabili din unităţile de ocrotire; lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude, părinţii sau aparţinătorii legali fiind plecaţi la muncă în străinătate; abandonul şcolar sau acumularea de absenţe şi rezultate negative la şcoală; anturajul negativ, spiritul de aventură, libertinajul, vagabondajul.

Geanina NICORESCU