Gazon sintetic pe stadionul Ceahlăul. Mai trebuie echipă

În această perioadă se lucrează la montarea unei noi suprafețe de joc pe terenul sintetic al Stadionului Ceahlău. Covorul sintetic a fost achiziționat de către Federația Română de Fotbal și alocat gratuit municipiului Piatra-Neamț în baza parteneriatului încheiat între Primăria Piatra-Neamț și FRF și semnat de către primarul Dragoș Chitic și președintele Răzvan Burleanu, precizează Primăria Piatra Neamţ, într-un comunicat de presă.
„Mă bucur că putem oferi sutelor de copii și juniori de la cluburile sportive din Piatra-Neamț care practică fotbalul o suprafață de joc modernă. Mulțumesc Federației Române de Fotbal pentru sprijinul acordat în realizarea unui teren sintetic la standarde înalte, care va încuraja sportivii de la cluburile din Piatra-Neamț să obțină performanță și va atrage competiții sportive importante în orașul nostru” a declarat primarul Dragoș Chitic.
Gazonul înlocuit va fi montat la șapte unități școlare din Piatra-Neamț, respectiv Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Colegiul Tehnic Forestier și Școlile Generale nr. 2, nr. 3, nr. 5 și nr. 8, care în noul an școlar vor beneficia de terenuri de sport cu gazon sintetic.