Născut la 26 noiembrie 1943 în comuna Gârcina, a urmat cursurile Liceului „Petru Rareş”, apoi a absolvit Facultatea de filologie ieşeană. A lucrat redactor la secţia culturală a ziarului „Ceahlăul” mai mulţi ani, după care a deţinut funcţia de secretar de redacţie, „făcător de ziare”, cum îi plăcea lui săşi spună. În perioada aceasta a promovat creaţia literară autentică din judeţul Neamţ, lui revenindu- i marele merit de a fi făcut cunoscută pentru prima oară în presă cea care avea să devină ”şcoala de poezie nemţeană”. Cei mai mulţi dintre scriitorii de azi din Neamţ au debutat în literatură graţie (şi) lui Viorel Tudose. După 1989 a condus ziarul „Ceahlăul”, în calitate de redactor şef, apoi de director general. Făcând parte dintr-o generaţie de ziarişti intraţi în această breaslă după „dezgheţul” din anii 70, înainte de cunoscutele „teze” care aveau să paraziteze şi chiar să sufoce gazetăria românească, Viorel Tudose, alături de Cătălin Stupcanu (prietenul lui cel mai apropiat), Eugen Tureschi, Dumitru Buznea, Teodor Radu, Vasile Orăşanu, Dumitru Simionescu, Nichita Bistriceanu (ca să ne oprim la câţiva, doar la cei plecaţi dincolo!) a făcut ziaristică de calitate. Atât cât s-a putut în acele timpuri. Dar a şi crescut ziarişti tineri, după 1989, ajutându-i săşi ia zborul prin propriile lor aripi. Unii i-au recunoscut acest merit, alţii au uitat, cunoscut fiind faptul că cea mai grea povară în viaţă este recunoştinţa. Viorel Tudose a fost, cu siguranţă cel mai important gazetar pe care l-a dat Neamţul contemporan. A fost, deopotrivă, un sensibil poet – dar un poet ucis, ca mulţi alţii, de gazetărie – care a publicat în tinereţe poeme în reviste literare importante din ţară, dar şi un gazetar complet, trecând prin toate etapele iniţiatice şi (apoi) de măiestrie pe care trebuie să le parcurgă un gazetar profesionist. Supărat pe lume, chiar şi pe unii prieteni – cei mai mulţi dintre ei înşelândui aşteptările – ne-a părăsit pentru o lume gazetărească mai blândă, mai luminoasă (dacă o exista aşa ceva), mai curată. De acolo de sus va veghea, cum a făcut-o vreo 4-5 decenii până acum, să ducem pe mai departe gazetaria, acest „câine de pază al democraţiei”, meserie pe care a iubit-o atât de mult. A trăit întreaga viaţă doar pentru ea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
(articol publicat de Nicolae Sava în zch.ro, 24 aprilie 2013)