Găsită moartă în pădure, sub o creangă

09/11/2018

O femeie în vârstă de 46 de ani, din Agapia- Tîrgu Neamț, a murit, se pare, strivită de o creangă masivă, care ar fi căzut peste ea în pădure, provocându-i hemoragie internă. Întâmplarea nefericită a avut loc în după-amiaza de 7 noiembrie. Femeia era însoțită de doi bărbați, unul de 50 de ani și celălalt de 26 de ani, toți din localitatea Agapia. Echipajul de salvare cu asistent medical de la Serviciul de Ambulanță Neamț care s-a deplasat la solicitare a găsit victima în stop cardio-respirator. A fost inițiată procedura de resuscitare, fiind continuată până la Spitalul Orășenesc Tîrgu Neamț unde, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i reporni inima. Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor, că femeia și cei doi bărbați care o însoțeau ieșiseră la cules ciuperci în pădurea aflată în administrarea Ocolului Silvic Agapia, iar la un moment dat bărbații s-au abătut de la drumul forestier. Când s-au întors, au găsit femeia căzută, lovită în cap de o creangă mai groasă. Atunci au sunat la 112, după ajutor. Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei, pentru a fi stabilită cu exactitate cauza morții. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu