Ieri dimineață, în jurul orei 11, o persoană a sunat la 112 și a anunțat că în zona grătarelor hidrocentralei de la Săvinești este un cadavru care pluteşte pe apă. „Imediat, un echipaj format din patru pompieri cu o autospecială şi cu o barcă pneumatică s-au deplasat la faţa locului şi au demarat operaţiunea de scoatere a corpului din râul Bistriţa”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
Din primele date, reiese că este vorba despre tânărul de 24 de ani care muncea ca necalificat la un angajator din Piatra Neamţ şi care a alunecat în canalul Bistriţei în dimineaţa zilei de 20 mai. Iulian Baciu şi un alt coleg lucrau la o cabană de lemn în zona industrială IVV şi plecase cu o găleată să aducă apă din canal. A alunecat în apă şi curenţii foarte putrenici l-au tras la fund. Colegul a sesizat dispariţia lui şi a sunat la 112. Militarii ISU au efectuat căutări imediat, inclusiv cu scafandri, dar corpul tânărului nu a fost găsit, până ieri când apa l-a scos la suprafaţă.
Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie. Cazul este încadrat ca accident de muncă mortal şi este cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ.
Cristina Iordache