Marius Adrian Corfu (26 de ani), din Gîrcina, a fost trimis în judecată în lipsă de procurorii DNA Bacău sub acuzaţia de trafic de influenţă în formă continuată cu 17 acte materiale însemnând un prejudiciu de aproape 61.000 de euro. În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că în perioada 2007 – 2009, în mod repetat, inculpatul Corfu Marius Adrian a pretins şi primit de la 17 persoane diferite sume de bani cuprinse între 1.500 euro – 4.000 euro şi între 700 lei – 9.800 lei, în total 45.400 euro şi 65.460 lei. Procurorii menţionează că în schimbul acestor sume de bani, inculpatul a asigurat persoanele respective că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamţ, cu atribuţiuni pe linia întocmirii documentaţiei şi repartizării locuinţelor A.N.L. şi cu ajutorul cărora le poate facilita obţinerea unor locuinţe din fondul A.N.L. “Mai mult, pentru a le întări convingerea celor care s-au arătat interesaţi de obţinerea unor astfel de locuinţe, inculpatul Corfu Marius Adrian le-a solicitat documentaţia completă necesară întocmirii dosarelor în vederea repartizării locuinţelor ANL. În cazul unora dintre aceste persoane vătămate de la care a pretins şi primit diferite sume de bani, inculpatul le-a indicat la faţa locului şi blocul ANL în care urmau să primească repartiţia apartamentului” se arată în actul de inculpare.
Din luna septembrie 2009 inculpatul a părăsit teritoriul României şi s-a stabilit în Italia. Iniţial, el a fost cercetat împreună cu prietenul lui, Alexandru Stoleru, dar anchetatorii nu l-au putut audia, astfel încât doar Stoleru a fost trimis în judecată şi în final condamnat la 5 ani de închisoare. “Acuzaţiile formulate împotriva sa, probatoriile invocate la emiterea mandatelor şi împrejurarea că autorităţile române solicită predarea sa în vederea efectuării urmăririi penale i-au fost aduse la cunoştinţă inculpatului, în mod nemijlocit, de către Curtea de Apel Genova”, mai arată DNA în rechizitoriul înregistrat ieri pe rolul Tribunalului Neamţ. Cu toate acestea inculpatul s-a sustras şi măsurilor dispuse de instanţa italiană fugind de la reşedinţa din acest stat, spune comunicatul DNA Bacău.
Cristina IORDACHE