Futsal: Ceahlăul, la turneul doi

Futsal Ceahlăul dispută cel de-al doilea turneu din returul Ligii a II-a, care se desfăşoară la Odorheiu Secuiesc, de astăzi. În primul meci, pietrenii vor întâlni formaţia gazdă, Infopress, noul lider al competiţiei. Teoretic, Şerban şi coechipierii săi vor avea o misiune mai uşoară duminică, în partida cu United Clinceni, ultima clasată.

Fără nici un eşec în primul turneu al sezonului, Futsal Ceahlăul ocupă locul trei. La Od. Secuiesc, pietrenii îşi vor afla şi adversarii din sferturile Cupei României, stabiliţi prin tragere la sorţi.