Furturi de energie electrică de aproape 11 milioane de lei

12/08/2014

furt-de-energie-electrica-1Nemţenii care sunt surprinşi că se conectează fraudulos la reţelele de gaz metan sau curent electric riscă ani grei de închisoare şi plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de lei. Un calcul al companiilor distribuitoare arată că în prima jumătate a anului s-au identificat peste 2.200 de astfel de cazuri, o situaţie în creştere faţă de anul trecut când au fost înregistrate 3.700 de situaţii tot anul.

„În primele şase luni ale anului în curs, în aria de acoperire a E.ON au fost identificate peste 800, respectiv 1400 cazuri de potenţial consum fraudulos de gaze naturale, respectiv energie electrică. Valoarea totală a prejudiciilor aduse companiilor E.ON de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice este estimată la circa 10,7 milioane de lei, reprezentând contravaloarea a peste 21 milioane kWh”, a declarat Sorin Munteanu, specialist comunicare în cadrul companiei.

Echipele E.ON efectuează permanent verificări în teren, rolul acestora fiind de a depista intervenţiile neautorizate şi consumul fraudulos de gaze naturale şi de energie electrică din reţelele de distribuţie.

„Dorim să atragem atenţia că, pe lângă prejudiciile considerabile aduse companiilor E.ON, aceste intervenţii pot cauza şi incidente grave cu impact major asupra vieţii, sănătăţii sau bunurilor consumatorilor. Prin modificarea sau sustragerea de componente din instalaţiile de gaze naturale şi de energie electrică se expun pericolelor de incendii, explozii şi electrocutare atât persoanele care comit asemenea fapte, cât şi cele care se află în vecinătatea acestor instalaţii.

În acelaşi timp, consumatorii sunt afectaţi direct prin perturbarea sau chiar întreruperea alimentării cu gaze naturale şi cu energie electrică”, mai arată responsabilii companiei.

Oficialii fac apel la consumatori să nu accepte propunerile venite din partea unor persoane care solicită accesul la instalaţiile proprii sau ale distribuitorului în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale  sau energie electrică consumate. „Totodată, facem apel la spiritul civic al cetăţenilor pentru a sesiza organele de cercetare penală sau compania noastră  dacă au cunoştinţă de existenţa unor situaţii de intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaze naturale şi de energie electrică”, mai spune Sorin Munteanu.

Cristina IORDACHE