A furat în 2007 și a fost prins acum, în Italia

prins de politieUn bărbat din Gâdinți a furat banii unui localnic din Poienari, în ianuarie 2007, și ulterior a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare.

Între timp, după ce sentința a devenit definitivă, tânărul, care la data faptei avea 21 de ani, a plecat din țară și nu a mai fost găsit. În baza hotărârii judecătorești, inculpatul a fost dat în urmărire națională, apoi a fost emis un mandat european de arestare. În toamna anului trecut, el a fost identificat de autoritățile judiciare italiene și a fost reținut. „Recent, o escortă formată din polițiști nemțeni și lucrătorii Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR au preluat bărbatul, în vârstă de 32 de ani, din Gâdinți, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare european“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Fapta a fost comisă în seara de 20 ianuarie 2007, în timp ce tânărul era într-un bar din localitatea Poienari. El a sustras portofelul parții vătămate și le-a arătat celorlalți doi inculpați că înăuntru erau 990 de lei.

Inculpatul a fost escortat și predat penitenciarului pentru executarea pedepsei. (C.I.)