O cursă ca-n filme s-a derulat luni, în jurul orei 11, în Roznov, după ce o maşină a ţâşnit efectiv la vederea echipajului de poliţie. Bărbatul care se afla la volanul autoturismului pe strada Ses Canal, din localitate, o stradă paralelă cu canalul Bistriţei, a accelerat cât a putut şi cu scrâşnet de roţi a încercat să se facă nevăzut. A gonit apoi pe strada Fermei, după care a virat pe Zorilor şi a „mânat” caii putere mai departe pe Nicolae Roznovanu. La trecerea peste calea ferată a accelerat fără nici un gând de a se asigura, după care a ajuns pe DN 15. „În scurt timp a oprit la o spălătorie auto, încercând să scape de echipajul de la Poliţia oraşului Roznov, dar a fost depistat şi identificat. Bărbatul, de 39 de ani, din Jimbolia, judeţul Timiş, nu poseda permis de conducere”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Bărbatul, care locuieşte fără forme legale în Roznov, s-a ales cu dosar penal şi este acum cercetat pentru conducere fără permis.
Tot luni, la Pietrosu, a avut loc un accident, în jurul orei 17,30, poliţiştii de la PP Oniceni care au ajuns la faţa locului stabilind că în timp ce un bărbat de 31 ani, din Vaslui, conducea un autoturism pe DC 75 , nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Şoferul a fost rănit uşor.
Cristina Iordache