Fraudă cu zeci de miliarde lei vechi, APIA parte civilă

Un nemțean, fost inginer APIA, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău pentru obținerea pe nedrept a unor finanțări europene.
Gheorghe Trifan va fi judecat la Tribunalul Neamț, în stare de libertate, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că „în perioada 2010-2012, inculpatul Trifan Gheorghe, în calitate de reprezentant al unei asociații de crescători de animale, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente falsificate, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul în cadrul schemelor unice de plată pe suprafață, plăți compensatorii pentru zona montană defavorizată și plăți de agromediu. Concret, documentele respective conțineau date nereale, în sensul că persoanele menționate ca fiind membri ai asociației respective fie nu și-au manifestat consimțământul pentru a deveni membri, fie nu și-au dat acordul ca inculpatul Trifan Gheorghe să depună cererea de sprijin în numele asociației și nu au semnat acele înscrisuri“.
Procurorii au mai constatat că, prin acțiunile sale, inculpatul a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile, în valoare totală de 3.919.165,68 lei.
În cauză, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4.454.763 lei. Iar procurorii, la rândul lor, au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului. (C.I.)