Fractură în USL la Consiliul Județean

visan
*Pentru postul vacant din CA de la Casa de Asigurări de sănătate, ocupat până acum de PNL, au candidat și liberalul Vișan și social-democratul Pușcașu
*Liberalul a pierdut, iar președintele PNL spune că e vorba doar de o problemă de comunicare în USL

Subiectul surpriză în ședința de ieri de la Consiliul Județean a fost bătaia politică pentru același post a doi candidați din USL, unul de la PNL și unul de la PSD.
Este vorba despre funcția de membru al CA al Casei de Asigurări de Sănătate, ocupată din vara lui 2012 încoace de consilieri liberali și rămasă liberă după demisia ultimului dintre ei.
Candidatura lui George Vișan nu a surprins pe nimeni (ziarul Ceahlăul chiar o prognozase în urmă cu câteva zile). Stupoare însă, consilierii PSD au anunțat și ei un candidat propriu, pe Neculai Pușcașu.
Liberalii au cerut explicații, au invocat distribuirea posturilor conform algoritmului politic (fapt prevăzut și de legislație) iar PSD le-a răspuns ingenuu – prin vocea vicepreședintelui CJ, Emilia Arcan – “dar e vorba tot de USL!”.
Fiind vorba de doi candidați, conform uzanțelor, a fost luată pauză pentru completarea buletinelor de vot. Nu au fost discuții sau negocieri între PSD și PNL în respectiva pauză, așa că s-a trecut la vot și Pușcașu a cîștigat la un scor zdrobitor care a demonstrat, o dată în plus, că pe subiectele controversate, votul de la CJ este structurat astfel: UNPR+PNL (pe de o parte) și PSD+PPDD+PDL (de cealaltă parte).
Pe moment atitudinea consilierilor PNL a arătat că nu au digerat deloc confortabil pierderea unei funcții atât de importante. Participanții pasivi de la ședință (jurnaliști, invitați, public) nu s-au sfiit să vorbească despre un blocaj USL la CJ, mai concret despre o criză între PSD și PNL. Ba, unii au folosit și etichetele „deces” sau “comă” pentru relația actual între ceea ce părea a fi odată blocul PSD-PNL.
La puțin timp după aceea, președintele PNL a dat de înțeles că situația nu e atât de gravă pe cât pare: „E vorba doar de o problem[ de comunicare între PNL și PSD. Este evident, trebuie să comunicăm mai mult, mai bine, să ne sfătuim înainte pe astfel de teme. O să rezolvăm. Nu e o problemă că a fost ales domnul Pușcașu în detrimentul domnului Vișan. Consilierii PNL o să-l sprijine pe domnul Pușcașu”.

Daniel VINCA