*Români în costume populare la slujba de la Petru Vodă
Mii de credincioşi din toate colţurile ţării au participat sâmbătă la pomenirea trecerii unui an de când duhovnicul poporului român, părintele Iustin, a urcat la Domnul. Oamenii care au simţit chemarea părintelui şi au ţinut să fie prezenţi la acest moment important din această nouă etapă prin care spiritul celui care a pătimit pentru credinţă ne întăreşte la rîndu-ne au asistat la slujbele oficiate de un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitului Teofan al Iaşilor şi al Moldovei. Slujbele au fost desfăşurate în foişorul amenjat în curtea mănăstirii, care a devenit neîncăpătoare pentru cei aproximativ 5.000 de pelerini care au participat la manifestare.
Români din Constanţa, din Maramureş, din Braşov sau Caransebeş au venit cu rudele, cu copiii şi cu prietenii la părintele Iustin. Mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume populare, femei cu ii şi marame pe cap, copii în costume speicifice zonei din care vin, au făcut cinste portului popular şi au dat semnificaţie naţională evenimentului de pomenire a unui an de când duhovnicul neamului românesc a trecut la cele veşnice. “Suntem din Câmpulung şi am venit la părintele Iustin, care este un martir al creştinătăţii. Am fost şi la înmormântarea lui, acum un an, vin aici la mănăstire ori de câte ori pot, cel puţin o dată pe lună. Vin aici pentru că părintele Iustin mi-este foarte drag şi îl simt foarte aproape de sufletul meu”, ne-a spus Livia, în vârstă de 14 ani, venită cu prietena ei şi cu familiile la evenimentul de sâmbătă.
*Slujba oficiată de Mitropolitul Teofan al Iaşilor şi Moldovei
Pelerinii au intrat în biserică pentru a se închina la moaştele martirilor contemporani cu părintele Iustin, au lăsat pomelnice şi s-au rugat pentru iertarea păcatelor. Apoi, fiecare a trecut şi a păstrat un pios omagiu la mormântul învelit în flori tricolore a celui care a suferit pentru credinţă şi pentru adevăr. Şirul de oameni aşezaţi pe trei rânduri pornea aproape din dreptul chiliei părintelui şi ocolea biserica până la mormântul amenajat în dreapta lăcaşului.
Alţi credincioşi au aşteptat în linişte pentru a intra în chilia în care a locuit părintele, acolo unde oameni cu necazuri şi însetaţi de sfaturile duhovnicului i-au trecut pragul în timpul vieţii sale şi au primit binecuvântarea mult aşteptată. Chilia părintelui este acum muzeu şi credincioşii o pot vizita şi se pot închina.
Vremea bună de sâmbătă a permis oficierea slujbei afară, abia pe la amiază cerul înnorându-se şi cîţiva stropi de ploaie au căzut, parcă într-un regret al Cerului care a marcat solemnitatea momentului.
*Haiducii Ortodoxiei
Un bărbat din Suceava îmbrăcat în costum popular a apărut la un moment dat cu o pancartă purtată pe sus, pentru a fi văzută de toată lumea. Cu pistolul şi flinta la brâu, arme ornamentale, bărbatul invoca prin ţinuta lui pe haiducii din vremi trecute. Suceveanul Mihai Andronache îşi exprima liniştit susţinerea pentru ortodoxie: “Ca şi părintele Iustin, care a fost lancea neamului românesc, şi eu apăr Ortodoxia. Nu vrem să ne unim cu biserica catolică!”, spunea bărbatul.
Iniţiativa lui a fost lăudată de cei prezenţi acolo. “Suntem de accord să vină catolicii la noi, la dreapta credinţă. Ei nu sunt dreapta credinţă, pentru că o hulesc pe Maica Domnului! Ei au atras cu forţa şi cu sabia pe românii din Ardeal la catolicism. Dar noi, ortodocşii, nu ne trădăm credinţa noastră dreaptă. Să ajungă în toată lumea imaginea cu acest bărbat ca să se ştie că noi nu suntem împotriva unificării, dar catolicii dacă vor să vină la Ortodoxie”, spunea un părinte de la mănăstire. “Noi îi primim cu dragoste la noi, dacă renunţă la ereziile lor. Istorie există, dacă se întorc la tradiţie şi respectă ce au hotărât cei 1002 de părinţi la toate cele şapte sinoade, înseamnă că se întorc la adevăr. Dar, dacă la al optulea sinod, care va fi în 2016, va fi tâlhărit, noi ne retragem. Acolo poate fi decis ca erezie tot ce se face acum în lume, cu genetica, cu toate modificrile genetice, nu să ne unim cu catolicii! Noi, poporul român asta ne dorim, şi nu ne lăsăm, îi iubim pe catolici, dar urâm erezia!”, spunea părintele Anania, cel care a fost trăitor la Muntele Athos timp de câţiva ani.
*”El şi generaţia de mărturisitori ca o floare sfântă”
La cuvântarea rostită de părintele Teodosie s-a invocat complexitatea misiunii pe care părintele Iustin Pârvu a avut-o pe pământ, încă din tinereţe, când a fost condamnat de comunişti la ani grei de temniţă, înduraţi în închisorile de la Aiud, de la Periprava, sau de la Gherla. “Suntem aici ca să-l pomenim pe părintele nostru duhovnicesc, pe părintele Iustin. Iubiţi credincioşi, Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată cum trebuie să ne înnoim noi prin harul Sfântului Duh şi să renunţăm la omul cel lumesc şi să devenim oameni duhovniceşti. Atît de limpede spune Mântuitorul în paralel, omul care activează din proprie voinţă, faţă de omul care este încărcat de harul lui Dumnezeu. Dacă ajutaţi pe cel ce vă ajută, ce mulţumire puteţi avea, dacă daţi cu împrumut ce mulţumire puteţi avea? Şi păcătoşii ajută, şi păcătoşii dau cu împrumut. Voi nu trebuie să faceţi doar atît, ci să iubiţi pe vrăjmaşii voştri, să faceţi bine celor ce vă urăsc, să-i iubiţi pe cei ce vă fac rău, care vă lovesc, şi să vă rugaţi pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Şi spune Mântuitorul “Căci asta e voia lui Dumnezeu, El face să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi, El trimite ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.
Iată, noi gândim acum la cel pentru care ne-am adunat astăzi, la păriuntele Iustin. El ne-a fost nouă pildă, tuturor, de dragoste, de rugăciune, de răbdare şi de înţelepciune. El a aparţinut unei generaţii de mărturisitori şi această generaţie de mărturisitori s-au constituit într-o floare aleasă, curată, sfântă şi frumoasă a neamului nostru. Şi parcă părintele Iustin a fost pregătit de Dumnezeu să se grijească ca să nu se piardă această ofrandă românească atunci când s-a curăţit prin închisorile comuniste, în acele prigoniri, în acea robie.
Aceşti oameni au fost ridicaţi din casa lor, din mănăstirea lor pentru că ei propovăduiau pe Dumnezeul adevărat, pentru că ei îşi iubeau neamul. Toţi au fost duşi la moarte pentru că mărturiseau pe Hristos, adevărul suprem, şi erau prigoniţi. Ei au trăit pentru Hristos şi au murit pentru Hristos. Aşa înţelegeau părintele Iustin cu toţi camarazii săi să trăiască viaţa, întru Hristos. Pentru că viaţa fără Hristos este fără sens, nu are nici o înţelegere. Aici este timpul în care trebuie să ne curăţim, să ne sfinţim. Căci pentru noi a pătimit şi a murit cel fără de păcat, cel ce era curat, Fiul lui Dumnezeu”.
*”Vultur cu crucea în adâncul inimii îmbrăţişată”
Moştenirea lăsată de părintele Iustin la Petru Vodă este garanţia că misiunea lui va putea fi îndeplinită mai departe de generaţiile de călugări şi slujitori ai Domnului care sunt aleşi să-şi dedice viaţa propovăduirii credinţei, aşa cum s-a spus la slujba de pomenire de sâmbătă: “Părintele Iustin este un mărturisitor al lui Hristos alături de ceata miilor de rugători care au pătimit împreună în temniţele comuniste, la fel de curat în inima lui ca şi mucenicii altor prigoane. După eliberarea din temniţa văzută şi întemniţarea în cea nevăzută a materialismului contemporan, Părintele stă alături de ceata strălucitoare a păstorilor de Dumnezeu luminaţi care au pus pe temelia Pietrei-Hristos sufletele întregului popor rămas în deriva ultimei jumătăţi de veac. În ambele prigoane mărturisirea sa a fost şi cu cuvântul cel ziditor de suflet, şi cu înţelepciunea harică a tainei duhovniciei, şi cu fapta nevoinţei mai presus de fire, şi cu îndelunga răbdare în mucenicie, sârguind în fapte nu pentru că ele l-ar fi dus spre iubire, ci pentru că ele izvorau din iubire, din părtăşia Duhului Sfânt.
Mulţi dintre mărturisitorii împreună-pătimitori au slujit Credinţa cu fapta şi cu cuvântul, însă el singur, dintre toţi, s-a distins prin copleşitoarea iubire, prin covârşirea prezenţei dumnezeieşti, care dădea simplei sale prezenţe atunci, iar acum simplei sale pomeniri, harul şi lumina cerească. Între cei care strălucesc ca nişte pietre de mult preţ ale credinţei, dar şi ca nişte eroi ai demnităţii, în el s-a arătat o putere de polarizare voievodală, măiastru ţesar al fibrei române pe un gherghef iconic-social ca al Sfântului Vasilie cel Mare. Vultur cu crucea în adâncul inimii îmbrăţişată, părintele Iustin a avut o viziune dumneze-omenească şi cuprindere a dragostei. Adevărul de credinţă şi tăria iubirii sale pentru Dumnezeu şi pentru poporul român i-au dovedit sfinţenia, printr-un secol de viaţă la înălţime duhovnicească şi printr-o moarte de impecabilă trăire şi de jertfă hristofor. De aceea pomenirea sa e pecetluită în cerurile cerurilor, în graiul românesc al Duhului, pe vecie”.
Cristina IORDACHE
Foto Sorin PRUTEANU